19 octombrie 2021

Licitaţie publică pentru amenajarea parcului „Tudor Arghezi” din sudul Bucureştiului

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Primăria Sectorului 4 transformă un teren viran-focar de infecţie într-un parc ultra-modern. Licitaţia publică pentru realizarea acestui obiectiv deosebit de important pentru comunitatea Sectorului 4 a fost iniţiată ieri, 23 martie 2021, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), aşa că operatorii economici pot deja să studieze documentaţia şi să se înscrie în concurs.

Noul parc, ce va fi amenajat la intersecţia bulevardului Metalurgiei cu strada Drumul Dealul Bisericii, într-o zonă aflată în plină dezvoltare urbanistică, va purta numele lui Tudor Arghezi, o personalitate a literaturii române, care are o legătură strânsă cu Municipiul Bucureşti, dat fiind faptul că marele scriitor a trăit şi a creat în Sectorul 4, pe strada Mărţişor. Denumirea a fost aleasă în urma consultării opiniei cetăţenilor sectorului 4, în semn de omagiu adus marii personalităţi.

În acest moment, sute de tinere familii, cele mai multe având copii, locuiesc în ansamblurile rezidenţiale construite în ultima perioadă în zona Metalurgiei şi au nevoie stringentă de o oază de verdeaţă, de un loc de joacă, în care cei mici să poată să facă mişcare, iar adulţii să se relaxeze. Pentru aceasta, Primăria Sectorului 4 construieşte aici un parc ultra-modern, cu zone de agrement şi de promenadă, în locul unui teren viran, devenit în timp, depozit de gunoaie, care a fost expropriat.

27.627 mp va fi suprafaţa totală a noului parc, din care peste 10.000 mp vor fi doar spaţii verzi. Pe lângă acestea, proiectul prevede crearea mai multor tipuri majore de zone tematice. Unele, destinate circulaţiei pietonale, incluzând pavilioane şi chioşcuri, iar altele, destinate sportului şi jocurilor în aer liber. Tot aici va fi amenajat un skate-park de 1.000 de metri pătraţi, la cele mai înalte standarde, unde iubitorii acestui sport îşi pot etala îndemânările şi unde îşi pot exersa trick-urile.

În cadrul aceluiaşi proiect, va fi construit şi un un Centru Multicultural (Teatru) şi o parcare supraetajată de P+1 plus terasă. Cu o suprafaţă desfăşurată de 2.500 mp şi cu un design futurist, noul teatru va avea o sală mare de spectacole, de aproximativ 180 de locuri, două săli pentru diferite activităţi artistice, de aproximativ 50 de locuri fiecare, o sală pentru conferinţe, integrată într-un centru de afaceri, precum şi o zonă de relaxare şi socializare, toate dispuse pe trei niveluri, parter şi două etaje.

Odată cu amenajarea teatrului, locuitorii sectorului 4 vor putea viziona spectacole, concerte şi vor putea participa la diverse evenimente culturale, precum expoziţii de pictură, de fotografie, lansări de carte etc.

Totodată, sălile de spectacol vor putea fi puse la dispoziţia grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din sector, care vor dori să organizeze aici diverse activităţi artistice, vernisaje, spectacole pentru copii şi tineri.

Proiectul se înscrie în seria de investiţii publice menite să faciliteze implementarea conceptelor de Green-Deal şi noul Bauhaus European. Astfel, cât priveşte beneficiile resimţite la nivelul comunităţii, pe termen mediu, parcul „Tudor Arghezi” va creşte calitatea vieţii în zonă, oferind un spaţiu public de calitate care facilitează activităţile culturale, sociale şi de relaxare şi încurajează circulaţia pietonală.

Mai mult decât atât, pe termen lung, zona va funcţiona ca un pol de revitalizare urbană, cu o imagine arhitecturală nouă, care va oferi atractivitate pentru utilizatori, dar şi pentru investitori, fapt ce va conduce la creşterea valorii economice a zonei şi la reactivarea ei în cadrul comunităţii locale.

Valoarea acestei noi investiţii este de aproximativ 37 milioane de lei, termenul limită până la care agenţii economici vor putea să se înscrie la licitaţia publică fiind de 25 mai 2021.