7 decembrie 2021

Lilian SCRIPNIC: Cum să trăieşti cu pensia minimă de 800 de lei sau chiar şi cu 1.597 de lei?

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Deputatul AUR de Galaţi, Lilian Scripnic, a criticat astăzi, 17 martie, în Parlament, decizia Guvernului de amânare a creştere a punctului de pensie.

„Avem o datorie de onoare faţă de părinţii şi bunicii noştri, care au muncit o viaţă întreagă pentru noi şi pentru ţară. Trebuie, înainte de orice, să le asigurăm o pensie care să le permită un trai decent. Din păcate, guvernele din ultimii 30 de ani nu s-au raportat la pensionari decât ca la o masă de manevră folosită în scop electoral”, a declarat Lilian Scripnic.

În opinia acestuia, „Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 8/2021, care decalează intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii până la data de 1 septembrie 2023, este o dovadă incontestabilă a dispreţului actualei Puteri faţă de cei aproximativ 5 milioane de pensionari din România. Prin acelaşi act normativ, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR a decis, cu cinism, atât amânarea majorării programate pentru acest an a punctului de pensie, cât şi modificarea modului în care se face majorarea punctului de pensie”.

Parlamentarul AUR susţine că reprezentanţii Asociaţiei Alianţa Pensionarilor pentru Conciliere Galaţi, cu acesta a vorbit despre politica de pensii a statului român, consideră că ordonanţa de amânare a majorării punctului de pensie este ilegală şi neconstituţională. „În acelaşi timp, pensionarii din Galaţi solicită acordarea a 25% din pensia soţului decedat urmaşului supravieţuitor, precum şi majorarea pensiei minime în acelaşi regim cu celelalte pensii din sistemul public. O altă problemă semnalată de asociaţia la care am făcut referire este cea a timpului de recalculare a pensiilor în baza Legii nr. 127/2019: cât timp va dura recalcularea celor 5 milioane de pensii existente, în contextul în care, în perioada 2005-2010 au fost recalculate 1 milion de dosare?”, a întrebat Lilian Scripnic.

„Bătrânii abia îşi duc zilele cu pensiile din România. Cum să trăieşti cu pensia minimă de 800 de lei sau chiar şi cu 1.597 de lei, pensia medie din februarie anul curent a pensionarilor din sistemul de asigurări sociale de stat? Cer Guvernului să îşi reconsidere poziţia faţă de amânarea măririi pensiilor şi să îi trateze pe pensionari cu deferenţă şi umanism. O ţară care nu-şi respectă bătrânii şi istoria este o ţară fără viitor”, a mai spus Lilian Scripnic la finalul declaraţiei politice susţinute astăzi în Parlament.

Deputat AUR
Lilian SCRIPNIC
Circumscripţia electorală nr.18 GALAŢI