Publicat: 5 Iulie, 2013 - 11:38
Share

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, se gândește renunțe la construirea liniei de metrou care ar trebui lege Gara de Nord de Aeroportul Otopeni, deoarece numărul de pasageri ar fi destul de redus, în comparație cu costul lucrărilor.

Deocamdată, acest proiect este la "nivel de idee", după cum a precizat șeful de la Transporturi. Relu fenechiu a explicat, într-o conferință, că a făcut niște calcule personal și că linia de metrou Gara de Nord-Aeroportul Otopeni nu ar fi rentabilă.

"Linia de metrou Gara de Nord-Otopeni are costuri prea mari. Nivelul maxim de călători este egal cu nivelul maxim de călători ai aeroportului. Pe o linie normală, Metrorex are zilnic și de 100 de ori mai mulți călători", a explicat Relu Fenechiu.

Societatea de transport Metrorex a scos la licitaţie lucrările pentru linia de metrou care va lega Bucureştiul de Aeroportul Henri Coandă (Otopeni) în luna mai a anului trecut. Valoarea estimată a lucrărilor depăşeşte un miliard de euro, fără TVA. Contractul se referă la "achiziţii lucrări de structură staţii, galerii, tunele, accese pe Magistrala 6-Staţia 1 Mai-Aeroport Otopeni-Henri Coandă (lungime 16 km-fir dublu, 14 staţii)", potrivit anunţului.