5 august 2021

Liviu Bute: Am avut o creştere de peste 50% a numărului total de infracţiuni constatate în zona de competenţă a Poliţiei de Frontieră

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Poliţiştii de frontieră au reuşit să confişte, de la începutul anului, peste 4.600 tone de deşeuri, a anunțat, joi, şeful IGPF, chestor principal de poliţie Liviu Bute.

„În primele şase luni ale acestui an, am avut o creştere de peste 50% a numărului total de infracţiuni constatate în zona de competenţă a Poliţiei de Frontieră faţă de perioada similară a anului trecut. Mă refer la trecerile şi tentativele de trecere ilegală a frontierei, traficul de migranţi, contrabandă. De asemenea, se evidenţiază tendinţa de expansiune a activităţilor din sfera transporturilor ilegale de deşeuri. De la începutul acestui an, poliţiştii de frontieră au intervenit în 106 cazuri, reuşind confiscarea a peste 4.600 tone de deşeuri, fie în intervenţii punctuale, fie în cadrul unor acţiuni de amploare desfăşurate în colaborare cu Garda Naţională de Mediu şi Direcţia Generală a Vămilor”, a spus Liviu Bute, la o ceremonie organizată cu ocazia Zilei Poliţiei de Frontieră.