Publicat: 19 Septembrie, 2012 - 10:15
Share

Miercuri, 19 Septembrie, Liviu Dragnea este aşteptat la DNA pentru o nouă rundă de audieri în dosarul fraudării referendumului.

Potrivit acuzațiilor formulate de procurori, Dragnea este acuzat de asociere pentru săvârșirea unor infracțiuni și de instigare la cumpărarea voturilor, dar şi de a-și fi folosit influența pentru a aduce la vot minori sau ”persoane cărora le-a fost interzis dreptul la vot printr-o hotărâre judecătorească penală.”

Dragnea ”a inițiat o asociere formată din numeroase persoane (președinți și membri ai secțiilor de votare coordonați de responsabili locali și județeni, președinți de organizații județene și locale, precum și primari ai partidului), iar scopul asocierii era săvârșirea de infracțiuni prevăzute de Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului” mai arată DNA.