Publicat: 22 Iulie, 2015 - 18:46
Share

Liviu Dragnea este noul președinte interimar al PSD, obținând  în urma votului, de miercuri, din cadrul Comitetului Executiv al PSD, 65 de voturi.

Contracandidata sa, Rovana Plumb, a obținut 18 de voturi din partea social-democraților. Două au fost anulate.

Liderii PSD au stabilit și organizarea Congresului PSD în data de 16 noiembrie anul acesta.

Declarația Rovanei Plumb, după vot: "Vreau, întâi de toate, să-l felicit pe Liviu Dragnea, pe colegul meu! Vreau să le transmit tuturor celor 700.000 de membri ai partidului şi celor care sprijină cea mai mare forţă politică din România că, după acest moment, PSD iese întărit, este cu o echipă în jurul celui mai bun premier, Victor Ponta, care se bazează pe o alianţă la guvernare solidă, că ne vom continua proiectul nostru de guvernare, că vom pregăti momentele electorale pentru 2016 şi că, în continuare, vom face tot ceea ce este mai bine pentru români".

 

Dragnea a declarat, imediat după vot, că va veni cu un plan de acţiune pentru redresarea partidului, iar Rovana Plumb va rămâne preşedintele Consiliului Naţional şi va conduce departamentele PSD.

Dragnea a subliniat că social-democraţii vor face tot ce le stă în putinţă ca Victor Ponta să rămână premier, acesta fiind susţinut de toţi membrii de partid.

Întrebat în legătură cu faptul că Ponta nu a votat, Dragnea a răspuns: "până la urmă, este o soluţie rabinică".

Victor Ponta a plecat de la şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD fără să voteze, după ce a susţinut-o pe Rovana Plumb. Ponta a părăsit şedinţa, pe motiv că avea o întâlnire şi se va întoarce.

Preşedintele onorific al PSD Ion Iliescu a anunţat, după votul în şedinţa CEx, că îl susţine pe Liviu Dragnea la interimatul partidului pentru calităţile sale organizatorice.

Întrebat de jurnalişti de ce s-a răzgândit, având în vedere că săptămâna trecută mergea pe mâna Rovanei Plumb, Ion Iliescu a afirmat că este "altceva", arătând că vorbea despre apariţia unei "alte alternative".

Ponta şi-a exprimat convingerea că PSD-ul va fi la fel de unit atât cu Rovana Plumb la conducere, cât şi cu Liviu Dragnea.

"Eu lucrez bine cu amândoi pentru că amândoi m-au ajutat foarte mult", a spus Victor Ponta.

Știre în curs de actualizare