Publicat: 14 Iulie, 2013 - 17:44

Fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duță, spune că premierul Victor Ponta este cel care a blocat proiectul cardului de sănătate, prin oamenii săi de la CNAS.

"De un an şi două luni nu mai conduc CNAS. CNAS a fost condusă de finul lui Victor Ponta, Doru Bădescu, timp de un an şi o lună, şi de protejatul lui Ponta şi Antonescu, Cristian Buşoi, de o lună. Cardul de sănătate, proiectul meu, reprezintă elementul central antifraudă din sistemul de sănătate. Prin aplicarea lui s-ar economisi 400 de milioane de euro pe an, bani care s-ar fi dus direct către pacienţi. Cardul a fost blocat. De cine? De Victor Ponta, prin finul lui, fostul şef al CNAS. Victor Ponta a blocat sistemul antifraudă. Lui Victor Ponta nu-i pasă de pacienţi, îi pasă de clienţii politici", afirmă Lucian Duţă într-un comunicat remis duminică.

El subliniază că, sub conducerea sa, CNAS nu a încheiat niciun contract cu Poşta Română şi nici cu Imprimeria Naţională.

"Mai mult, Imprimeria aşteaptă de un an şi două luni să i se dea comandă, de la protejatul lui Victor Ponta, de producere a cardului de sănătate. Surpriză! Proiectul a fost blocat de Victor Ponta prin finul lui care a condus CNAS. După ce că nu este interesat să creeze sisteme antifraudă, Victor Ponta le blochează şi pe cele create de mine", mai spune Duţă.

Corpul de control al primului-ministru va sesiza DNA în legătură cu operaţiunile sau actele ilicite constatate în urma verificărilor privind implementarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, descoperind, în urma unui control, că Duța ”nu şi-a îndeplinit ori şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi obligaţiile asumate prin Memorandumul <<implementarea Cardului naţional de asigurări sociale de sănătate>>”.