10 august 2022

Lucian Romaşcanu: De Ziua Internaţională a Femeii ne amintim realizările, dar şi nedreptăţile cu care femeile se lup

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Mesajul Ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii

8 Martie 2022

La data de 8 martie, în fiecare an, de Ziua Internaţională a Femeii ne amintim realizările, dar şi nedreptăţile cu care femeile se luptă, încă, în multe zone ale lumii.

„Sărbătorim, astăzi, dreptul necontestat al femeilor de pretutindeni de a fi egale şi respectate. Totodată, ne înclinăm în faţa frumuseţii şi a puterii lor de a merge mereu mai departe, înfruntând orice greutate.

La mulţi ani tuturor mamelor, soţiilor, fiicelor şi colegelor noastre! Vă dorim o primăvară cu speranţă alături de cei dragi şi vă mulţumim că ne rămâneţi alături, găsind puterea de a ne zâmbi şi de a ne aduce alinare chiar şi atunci când, poate, nu suntem la înălţimea voastră.

Un gând bun, aşadar, tuturor doamnelor şi domnişoarelor din România, dar şi celor care, din păcate, trebuie să petreacă astfel de clipe departe de casă, alături de străini. Ne exprimăm recunoştinţa şi admiraţia pentru forţa de care dau dovadă aceste luptătoare, adevărate modele de urmat”, a declarat Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.

În urmă cu 45 de ani, printr-o rezoluţie a Adunării Generale a ONU, a fost adoptată Ziua Internaţională a Femeii, celebrată, însă, pentru prima dată cu 2 ani înainte, în 1975 – Anul internaţional al femeii.