Publicat: 9 Aprilie, 2017 - 13:56
Share

La data de 7 aprilie 2017 s-au desfășurat la New Delhi lucrările celei de a XVIII-a Sesiuni a Comisiei mixte guvernamentale de cooperare economică dintre România și India, prezidată de Rita Teaotia, secretar de stat pentru comerț în Ministerul indian al Comerțului și Industriei, și Cristian Dima, secretar de stat pentru comerț în Ministerul român pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Agenda discuțiilor s-a axat pe teme de actualitate și de interes pentru cele două țări, precum: situația economiilor celor două state, în contextul transformărilor pe plan mondial, perspectivele economice pentru anul 2017, situația schimburilor comerciale bilaterale, stadiul cooperării economice, activitățile investiționale, stadiul negocierilor privind Acordul de Liber Schimb între Uniunea Europeana și India etc.

Unul din subiectele abordate în cadrul lucrărilor Comisiei mixte s-a referit la problematica acordării vizelor cetățenilor indieni, partenerii de discuții primind asigurări, din partea demnitarului român, de sprijin prin întreprinderea demersurilor necesare, în conformitate cu reglementările UE în materie, pentru a facilita acest proces, atât pentru oamenii de afaceri indieni, cât și pentru grupurile organizate de turiști.

În context, societățile comerciale românești au fost invitate să utilizeze programul 'Make in India', lansat pentru a transforma India într-un centru de producție la nivel mondial, prin încurajarea inovării, protejarea proprietății intelectuale și construirea uneia din cele mai bune infrastructuri de producție.

În cadrul reuniunii de experți s-au identificat proiecte de cooperare în domenii de interes comun, precum: petrol și gaze naturale, întreprinderi mici și mijlocii, transporturi, agricultură, energie regenerabilă, tehnologia informației, turism, sectorul bancar și asigurarea exporturilor, aviație civilă și minerit.

La finalul lucrărilor, cei doi oficiali au semnat Protocolul celei de-a XVIII-a Sesiuni a Comisiei Mixte Româno-Indiene, care prevede liniile directoare ale colaborării bilaterale.

Secretarul de stat Cristian Dima, a avut, cu această ocazie, o întrevedere cu ministrul de stat pentru comerț și industrie, Nirmala Sitharaman, în care demnitarul indian a subliniat importanța continuării lucrărilor Comisiei mixte cu o sesiune dedicată concretizării efective a proiectelor discutate, precum și necesitatea valorificării acestui moment pentru eficientizarea relației prin concentrarea eforturilor asupra sectoarelor de interes comun, cum ar fi petrol și gaze naturale, IMM-uri, textile și tehnologia informației, unde exista deja un cadru instituțional de cooperare.

Ministrul indian a apreciat, totodată, dezvoltarea relației bilaterale, menționând, însă, necesitatea unor măsuri care să faciliteze accesul investitorilor indieni în România, dar și disponibilitatea țării noastre pentru facilitarea comerțului și investițiilor în regiunea Europei Centrale și de Est, evidențiind prezența unor mari companii IT din India pe piața românească.

Secretarul de stat Dima a accentuat asupra necesității intensificării relațiilor tradiționale cu India, menționând că obiectivul prioritar îl constituie creșterea semnificativă a volumului schimburilor comerciale, care ar putea atinge valoarea de 1 miliard USD în următorii cinci ani. De asemenea, a fost subliniată importanța poziționării strategice a României, care poate fi o poartă de intare pentru mărfurile și serviciile indiene pe piața europeană.