25 iunie 2022

Lucrările Comitetului Parlamentar al Iniţiativei Central Europene – Dimensiunea Parlamentară (ICE-DP)

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Deputata Biro Rozalia – Ibolya participă în perioada 16-17 mai 2022 la lucrările Comitetului Parlamentar al Iniţiativei Central Europene – Dimensiunea Parlamentară (ICE-DP) de la Sofia (Bulgaria), în calitate de şef al Delegaţiei Parlamentului României la ICE-DP şi preşedinte al Comisiei generale pentru probleme economice a organizaţiei.

Pe ordinea de zi a reuniunii figurează tema centrală: „Stimularea cercetării şi inovării transfrontaliere în regiunea ICE”, discuţiile urmând să se concentreze pe aspecte legate de: creşterea competitivităţii economiilor din zona ICE pe piaţa globală, crearea infrastructurilor de cercetare, crearea de punţi de legătură între mediul antreprenorial şi cel academic/ştiinţific.

Din partea Delegaţiei Senatului României participă domnul senator Ion-Dragoş Popescu, membru titular.

Printre personalităţile ce urmează să se adreseze auditoriului în cadrul evenimentului se numără: preşedintele Adunării Naţionale bulgare, domnul Nikola Minchev, şefa delegaţiei bulgare la ICE – DP, doamna Denitsa Simeonova, precum şi reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai Parlamentului European şi ai Secretariatului internaţional al organizaţiei.

În discursul său, doamna deputat Biro Rozalia – Ibolya, preşedintele Comisiei pentru politică externă, a adus în vedere importanţa intensificării cooperării transfrontaliere în cadrul formatului ICE, dat fiind contextul de securitate actual, cu precădere în ceea ce priveşte proiectele de interconectare, componenta digitală şi infrastructura de transport. În ceea ce priveşte competitivitatea economiilor din regiunea ICE, domnia sa a subliniat necesitatea consolidării legăturii dintre mediul de business, în special a IMM-urilor, şi centrele de cercetare ştiinţifică şi academică.

Cu referire la tema reuniunii, preşedintele Comisiei pentru politică externă a iterat faptul că într-un context global în continuă schimbare, este important ca domenii precum ştiinţa şi educaţia să susţină elaborarea unor răspunsuri comune la o serie de provocări globale din domenii cheie precum schimbările climatice sau sănătate publică.

La finalul intervenţiei, domnia sa a făcut o serie de remarci cu privire la importanţa intensificării cooperării multilaterale, cu precădere în actualul context dificil, ca instrument cu efecte scontate de contracarare a ameninţărilor de securitate la adresa statelor membre ale organizaţiei.

Deputat UDMR
Biro Rozalia-Ibolya
Şef al Delegaţiei Parlamentului României la ICE-DP
Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor

Sursa: cdep