Publicat: 6 Decembrie, 2013 - 09:52
Share

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Biroul Teritorial Tg-Jiu din cadrul Serviciului Teritorial Craiova efectuează cercetări într-o cauză complexă având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de corupţie (dare, luare de mită, trafic de influenţă) de către inspectori principali și lucrători de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.Î.V.) Gorj, directori ai unor şcoli de şoferi şi instructori auto, în legătură cu favorizarea a peste 70 candidaţi la promovarea examenului pentru obţinerea permisului de conducere în perioada 2012 – 2013.

Prezentăm comunicatul de presă al DNA pe acest subiect:
"Potrivit probatoriului administrat până în acest moment procesual a rezultat că, în perioada 2012 – 2013, instructori ai unei Şcoli de şoferi au creat în rândul cursanţilor şcolii de şoferi convingerea că au relaţii şi influenţă la nivelul lucrătorilor de poliţie din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Gorj şi îi pot sprijini în promovarea examenului pentru obţinerea permisului în schimbul unor sume de bani despre care au lăsat să se înţeleagă că vor fi date examinatorilor.
Lista candidaţilor care doreau să promoveze examenul pentru obţinerea permisului de conducere "contra cost" era comunicată instructorului, iar sumele de bani (de regulă câte 200 de euro) erau predate examinatorilor, în parte, anterior examenului, iar restul după proba practică.
O altă modalitate a constat în achitarea contravalorii unor bunuri solicitate de lucrătorii de poliţie ori prestarea pentru aceştia a diverse servicii (de transport, etc.)
Ajutorul acordat de examinatori candidaţilor la proba practică se realiza fie prin testarea pe o durată redusă (mult sub minimul de 25 min./candidat prevăzut pentru categoria „B” amatori, de art.19 din Ordinul M.A.I. nr.268/08.12.2010) pe un traseu facil (centură sau alte sectoare de drum public ce nu prezintă elemente care să pună în dificultate candidatul şi să atragă depunctarea acestuia) şi fără solicitarea efectuării altor manevre (mers înapoi, întoarcere, parcare, depăşire, etc.), fie prin acţionarea comenzilor autovehiculului (pedală frână, manevrare volan, etc.) de către examinator, în situaţiile în care se impuneau (pietoni aflaţi pe trecere, pericol de impact cu alte autoturisme, risc de coliziune cu alte obstacole precum bordură, stâlp, gard, etc.) fără depunctarea candidaţilor.

În cauză au fost efectuate percheziţii.
Precizăm că, în această cauză procurorii au beneficiat de sprijinul ofiţerilor D.G.A., I.G.P.R. şi D.I.P.I."