29 mai 2022

Ludovic Orban: Este o obligaţie constituţională a preşedinţilor celor două Camere aceea de a convoca plenul

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a spus miercuri că este o obligaţie constituţională a preşedinţilor celor două Camere de a convoca plenul Parlamentului.

„Am luat decizia astăzi de a convoca plenul Camerelor reunite împreună cu preşedintele Senatului. Vreau să fac câteva precizări, ca să fiu foarte bine înţeles: convocarea făcută de preşedinţii celor două Camere nu cuprinde ordinea de zi, nu este regulamentar ca preşedinţii, când fac convocarea plenului Camerelor reunite, să stabilească propunerea de ordine de zi. Pentru stabilirea proiectului ordinii de zi, vom convoca Birourile permanente reunite, care, în conformitate cu prevederile articolului 15 din regulamentul şedinţelor comune, au acest atribut de a stabili proiectul ordinii de zi. Este o obligaţie constituţională a preşedinţilor celor două Camere aceea de a convoca plenul pentru a permite respectarea Constituţiei”, a spus Orban.