3 decembrie 2021

Lumina Sfântă s-a aprins la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Lumina Sfântă s-a aprins la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim pentru creștinii ortodocși, care sărbătoresc în această noapte Învierea Domnului.

În urmă cu puţin timp, patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat complet în alb, a intrat să se roage în biserică. A fost verificat să nu aibă asupra lui surse de foc, iar uşa a fost sigilată în urma lui. Patriarhul Ierusalimului a ieșit apoi cu Lumina Sfântă şi o împarte preoților şi credincioşilor. Focul Haric care care pogoara din Cer miraculos nu frige în primele minute.

În această seară, Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge şi în România, adusă de o delegaţie a Patriarhiei, iar apoi în bisericile din toată ţara.