Publicat: 10 Octombrie, 2012 - 09:42
Share

În luna August s-au născut 21017 copii (11,6 născuţi-vii la 1000 locuitori), cu 2289 mai mulţi decât în luna Iulie.
Numărul persoanelor care au decedat în luna august a fost de 19182 (10,6 decedaţi la 1000 locuitori), cu 1752 decedaţi mai puţini decât în luna iulie.
Sporul natural provizoriu a fost pozitiv în luna august, de 1835 persoane (născuţii-vii având un excedent faţă de decedaţi) şi negativ în luna iulie, de 2206 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii).
Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat în luna august a fost de 137 (6,5 copii sub un an la 1000 născuţi-vii), rata fiind în scădere faţă de luna iulie, când a fost de 6,7 copii sub un an la 1000 născuţi-vii.

Nupţialitate şi divorţialitate
La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna august 20781 căsătorii (11,5 căsătorii la 1000 locuitori), cu 5965 mai multe decât în luna iulie.
Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2713 divorţuri (1,50 divorţuri la 1000 locuitori), cu 405 mai multe decât în luna iulie.

Luna august 2012  faţă de luna august 2011
Natalitate, mortalitate şi spor natural
Numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 3319 în luna august faţă de aceeaşi lună din 2011, iar numărul persoanelor care au decedat a fost mai mare cu 522 faţă de luna august 2011.
Sporul natural a fost pozitiv în luna august 2012, de 1835 persoane, şi negativ în luna august 2011, de 962 persoane.
Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost de 137, atât în luna august 2012 cât şi în luna august 2011.
Nupţialitate şi divorţialitate
Numărul căsătoriilor a fost în luna august 2012 cu 601 mai mare decât în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 849 mai multe divorţuri în luna august 2012 decât în luna august 2011.