Publicat: 14 Martie, 2018 - 17:56

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis miercuri, într-un mesaj postat pe contul său de Twitter, că România este solidară cu Marea Britanie, condamnând totodată atacul comis la Salisbury împotriva fostului agent dublu rus Serghei Skripal.

"Ne exprimăm întreaga solidaritate cu #UK, #Romania condamnă ferm utilizarea unui agent neurotoxic de tip militar la Salisbury, pe teritoriul unui stat aliat", se arată în mesajul MAE.

Premierul britanic Theresa May a declarat, miercuri, că Londra va expulza 23 de diplomaţi ruşi, considerând că Moscova este 'vinovată' de otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal la Salisbury (în sud-vestul Angliei), au transmis agenţiile internaţionale de ştiri. De asemenea, şefa executivului britanic a anunţat 'suspendarea contactelor bilaterale' cu Rusia.

În replică, Ambasada Rusiei la Londra a condamnat, miercuri, decizia Marii Britanii, estimând că măsura părţii britanice constituie un 'act ostil' care este 'total inacceptabil, nejustificat şi obtuz'.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: