Publicat: 29 Iulie, 2016 - 13:59
Share

Imnul național al României, 'Deșteaptă-te, române !', a însoțit simbolic marile momente din istoria modernă și contemporană a poporului român, începând cu revoluția pașoptistă până la Războiul de Independență, Primul Război Mondial, Marea Unire de la 1918, al II-lea Război Mondial, evenimentele din Decembrie 1989 sau la reperele politico-diplomatice de vârf ale parcursului euroatlantic al țării noastre.

Simbol național decretat prin Constituție, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului, Imnul Național însoțește momentele importante sau ocaziile solemne din activitatea diplomatică și de reprezentare a României la nivel internațional. Totodată, valoarea sa simbolică supremă reunește valențele sentimentelor de solidaritate, patriotism, demnitate ale românilor de pretutindeni.

Este datoria noastră, a tuturor, să cinstim și să cultivăm în conștiința tinerelor generații valorile identitare și morale simbolizate în versurile mobilizatoare ale poemului lui Andrei Mureșanu, păstrând viu respectul pentru simbolurile naționale ale României.

Data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99 din 1998, Ziua Imnului Național al României.

La 29 iulie 1848, 'Deșteaptă-te române !' a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Național al României se află poemul patriotic 'Un răsunet' de Andrei Mureșanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului 'Foaie pentru minte, inimă și literatură',  pe o melodie culeasă de Anton Pann.

Direcția Purtător de Cuvânt și Comunicare