Publicat: 9 Decembrie, 2016 - 09:02

Ambasadorul George Cristian Maior a avut o întrevedere cu congresmenul republican Pete Sessions, președintele Comitetului pentru Reglementare din cadrul Camerei Reprezentanților.

Pete Sessions: Voi transmite mesaje viitoarei Administrații Trump despre rolul României în NATO și cooperarea de securitate transatlantică

La 8 decembrie 2016, ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, a avut o întrevedere cu congresmenul republican Pete Sessions, președintele Comitetului pentru Reglementare din cadrul Camerei Reprezentanților a Congresului SUA.

În cadrul întâlnirii, ambasadorul României a subliniat excelenta cooperare strategică dintre România și Statele Unite, precum și potențialul economic al țării noastre, dovedit prin înregistrarea celei mai rapide creșteri economice la nivelul statelor din cadrul Uniunii Europene. De asemenea, a arătat interes pentru dezvoltarea agendei economice bilaterale în cadrul Parteneriatului Strategic.

Totodată, cei doi interlocutori au discutat despre situația de securitate regională, reiterând rolul NATO și al aliaților Statelor Unite din Europa Centrală și de Est în menținerea și consolidarea stabilității transatlantice. În acest context, congresmenul Pete Sessions a apreciat relația de prietenie și strânsă cooperare în domenii cheie între România și Statele Unite, și a subliniat că va fi unul dintre avocații României în relația cu viitoarea Administrație Trump, căreia îi va transmite mesaje despre rolul României în NATO și cooperarea de securitate transatlantică.