Publicat: 20 August, 2019 - 12:16

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au depistat doi cetăţeni sirieni, mamă şi fiu, care au încercat să intre ilegal în România, folosind paşapoarte germane ce nu le aparţineau, cu scopul de a ajunge în Germania.

În data de 19.08.2019, în jurul orei 11.20, la Punctul de Trecere al Frontierei Calafat - I.T.P.F. Giurgiu, s-au prezentat pe sensul de intrare în ţară, călătorind ca pasageri într-un autoturism condus de un cetăţean sirian, o femeie şi un copil, care au prezentat la controlul de frontieră două paşapoarte eliberate de autorităţile din Germania.

Procedând la verificarea documentelor de călătorie, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari, a constatat că există diferenţe între fizionomiile celor doi pasageri şi pozele din documente. Astfel, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a stabilit că paşapoartele germane aparţineau altor persoane.

În continuarea cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că cele două persoane sunt cetăţeni sirieni, femeia în vârstă de 39 de ani şi copilul în vârstă de 7 ani. În cadrul cercetărilor preliminare, femeia a declarat că minorul este fiul său şi a recurs la această metodă pentru că nu deţineau documente de călătorie valabile şi intenţionau să ajungă în Germania.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, acestea au fost preluate de către autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.Comunicat de presă - IGPF

 

Tag-uri Institutii: