22 septembrie 2021

Mâna invizibilă

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Adam Smith a fost cel care a observat pentru prima oară, în celebra sa lucrare „Avuţia naţiunilor” (The Wealth of Nations, 1776), o carte care se citeşte cu mută plăcere şi interes şi acum, modul de funcţionare al economiei de piaţă în condiţii de „concurenţă perfectă”.

Tot Smith este cel care a proclamat „principiu mâinii invizibile”, potrivit căruia[1] individul, în dorinţa sa egoistă de a realiza binele personal, de a-şi maximiza propriul câştig, este călăuzit de o mână invizibilă care asigură promovarea intereselor societăţii, fără ca aceasta să facă parte din intenţiile sale, într-un mod mult mai eficient decât dacă statul ar fi preocupat de acest lucru.

Într-unul din cele mai faimoase pasaje din întreaga literatură economică mondială, redat mai jos, Smith prezintă, în cartea sa menţionată mai sus, modul în care fiecare individ întreprinzător, preocupat de propriul interes, promovează, fără să ştie şi fără să vrea, şi interesele societăţii chiar într-un mod mult mai eficient decât atunci când ar fi dorit să facă acest lucru în mod intenţionat:

Fiecare individ se străduieşte să utilizeze capitalul de care dispune în aşa fel încât valoarea rezultatului obţinut să fie maximă. În general, el nu intenţionează nici să promoveze interesul public, nici să ştie cât de mult îl promovează el însuşi. Individul nu urmăreşte decât să se autoasigure; el nu vizează decât propriul câştig. Dar, în demersul său, individul este condus de o mână invizibilă spre promovarea unui ţel care nu făcea iniţial parte din intenţiile sale. Urmărindu-şi propriul interes, el promovează de multe ori interesele societăţii într-un mod mult mai eficient decât dacă ar fi dorit să facă aceasta cu tot dinadinsul.”

Principiul „mâinii invizibile” se realizează numai şi numai în condiţiile în care fiecare producător / prestator / comerciant îşi stabileşte propria strategie în mod independent şi necooperant cu concurenţii săi, realizându-se ceea ce se numeşte „echilibrul necooperant”, numit şi „echilibrul lui Nash”.

Altfel spus, echilibrul necooperant înseamnă (aşa după cum îl arată şi denumirea) că fiecare producător / prestator / comerciant

1) îşi alege şi aplică propria sa strategie, pe care o consideră că îi aduce maximum de profit,

2) nu ia în calcul nici concurenţa şi nici situaţia economică şi socială din ţară,

3) nu este implicat în niciun fel de cooperare pe linie de concurenţă, evaziune fiscală, corupţie, facilităţi fiscale (din partea statului) etc. care ar avea ca efect distorsiuni de concurenţă.

În aceste condiţii, cu toate că fiecare individ se comportă într-un mod necooperant, „mâna invizibilă” are grijă ca

1) rezultatul benefic să fie maxim, atât pentru fiecare individ în parte, cât şi pe ansamblul societăţi,

2) în cazul în care individul îşi schimbă strategia (urmărind să obţină un profit mai mare), nu va obţine un rezultat mai bun în condiţiile în care ceilalţi concurenţi nu îşi schimbă strategia.

Cu cât într-o economie concurenţa este mai aproape de perfecţiune, cu atât mai bine lucrează şi mâna invizibilă, cu atât mai mult se realizează şi binele personal şi binele social.

Altfel spus, binele personal şi social se realizează numai în condiţii de „concurenţă perfectă”, care presupune şi lipsa oricărei intervenţii a statului în economie, concurenţă care, efectiv și în mod real, nu mai există de mai mult timp, nicio în vreo ţară din lume, şi nici la nivelul economiei mondiale (tot mai mult globalizate).

Numai într-o economie de piaţă bazată pe o „concurenţă perfectă”, care rămâne una „ideală”:

1) toate bunurile şi serviciile s-ar schimba, în mod voluntar, la preţul pieţei;

2) preţurile ar fi stabilite numai pe principiul valorii-muncă;

2) s-ar asigura exploatarea optimă şi la maximum a resurselor personale şi de care dispune societatea, fără intervenţia statului.

În realitate însă, cu cât economiile naţionale, globalizarea şi concurenţa, atât din fiecare ţară, cât şi la nivel mondial, s-au dezvoltat mai mult, cu atât s-a diminuat „concurenţă perfectă” şi, pe cale de consecinţă, s-a redus şi funcţionarea principiul mâinii invizibile.

Altfel spus, cu cât „concurenţa bazată pe valoarea-muncă” este înlocuită tot mai mult de „concurenţa speculativă”, cu atât mai mult mecanismul de funcţionare al pieţei se îndepărtează de principiul mâinii invizibile.

Efectiv şi în mod real economiile lumii au ajuns „economii speculative”, iar „principiul mâinii invizibile” a ajuns istorie.

[1] A se vedea Samuelson A. Paul, Nordhaus D. William. Economie politică. Editura Teora, Bucureşti 2000, fie şi numai paginile: 49; 229-230; 242-243.