19 ianuarie 2022

Manifestarea religioasă ,,Zilele culturale a Sfântului Ştefan”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Jandarmii maramureşeni, împreună cu jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă ,,Ştefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca şi cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, vor asigura din punct de vedere al ordinii publice, manifestările din spaţiul public ce vor avea loc în această perioadă pe raza judeţului nostru.

Vineri, începând cu orele 19:00 şi duminică, începând cu orele 18:00, în Piaţa Cetăţii din localitatea Baia Mare se desfăşoară manifestarea religioasă ,,Zilele culturale a Sfântului Ştefan”.

În zilele de sâmbătă şi duminică, zilnic începând cu orele 10:00, în împrejurimile localităţilor Şişeşti şi Negreia va avea loc „Cupa 4×4 Off Road Şişeşti 2021”.

Pe terenul de sport din localitatea Câmpulung la Tisa, sâmbătă începând cu orele 19:00, iar duminică începând cu orele 12:00, se desfăşoară evenimentul „Szent Istvan nap es Uj kenyer”.

De asemenea, în municipiul Baia Mare va avea loc evenimentul cultural „Festivalul Magia Muzicii”, sâmbătă pe Câmpul Tineretului iar duminică în Piaţa Libertăţii, zilnic începând cu orele 20:00.

Duminică, jandarmii maramureşeni vor prezenţi pe timpul desfăşurării evenimentelor cultural-artistice „Întâlnire cu Fiii Satului”, care vor începe la ora 12:00 în localitatea Bârsana, manifestarea culturală „Ziua Dacilor Liberi” care va avea loc începând cu orele 13:00 în localitatea Onceşti, ,,Zilele Moiseiului” ediţia a XII-a, care vor avea loc în comuna Moisei începând cu orele 14:00, iar pe Câmpul Tineretului din Baia Mare, începând cu orele 18:00, se va desfăşura manifestarea religioasă „Ce faci cu sufletul tău”.

Totodată, duminică începând cu orele 10:00, în zona Popasului Prislop din localitatea Borşa, Consiliul Judeţean Maramureş în colaborare cu Consiliul Judeţean Suceava şi Primăria Borşa, vor organiza Festivalul Interjudeţean „Hora la Prislop”.

Pentru a preveni eventuale fapte de tulburare a ordinii şi siguranţei publice, jandarmii recomandă participanţilor la aceste manifestări să adopte un comportament decent, conform normelor de convieţuire socială şi să acorde atenţie deosebită bunurilor personale. Atunci când sunt martori ai unor fapte antisociale, cetăţenii pot sesiza acest lucru forţelor de ordine aflate în teren sau pot apela numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Maior, Radu Vasile Nicolae
Purtător de cuvânt al I.J.J. Maramureş