Publicat: 19 Martie, 2020 - 18:15

Ministerul Apărării Naţionale a început pregătirile pentru montarea formaţiunii medicale ROL 2 în incinta Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan" Otopeni. Primele operaţiuni vizează pregătirea terenului pentru montarea containerelor şi echipamentelor.

Ulterior, vor fi desfăşurate activităţile de instalare a tuturor elementelor componente ale structurii medicale şi racordarea la utilităţi.

Formaţiunea medicală ROL 2 va avea în compunere corturi medicale şi containere - care cuprind, printre altele, unităţi de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, zonă de decontaminare - structura urmând să devină operaţională, din punct de vedere administrativ, în circa 5 zile de la începerea lucrărilor de instalare, iar din punct de vedere medical, după parcurgerea etapelor de autorizare şi acreditare.

Formaţiunea medicală va funcţiona ca o entitate medicală adaptată patologiei infecţioase pentru tratarea cazurilor uşoare şi medii de infectare cu COVID-19.