5 octombrie 2022

Marcel Boloş: Toate ministerele de linie care au avut în responsabilitate jaloane pentru trimestrul II, din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, au depus documentele

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Toate ministerele de linie care au avut în responsabilitate jaloane pentru trimestrul II, din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, au depus documentele necesare care fac dovada ducerii la îndeplinire a acestora, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

„După cum se cunoaşte, pentru trimestrul II, cu termen data de 30 iunie 2022, am avut de dus la bun sfârşit un număr de 27 de jaloane care fac parte din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Până ieri la sfârşitul zilei – toate ministerele de linie care au fost implicate şi au avut în responsabilitate jaloane pentru trimestrul II – au depus documentele necesare care fac dovada ducerii la îndeplinire a jaloanelor pe care le-au avut în responsabilitate. O scurtă trecere în revistă a numărului de jaloane pe care le-a avut fiecare dintre ministere: Ministerul Mediului un jalon, Ministerul Transporturilor un jalon, Ministerul Energiei 4 jaloane, Ministerul Dezvoltării Regionale 6 jaloane, Ministerul Finanţelor un jalon, Ministerul Sănătăţii 3 jaloane, Ministerul Justiţiei un jalon, Secretariatul General al Guvernului un jalon, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării 3 jaloane, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene un jalon, Ministerul Muncii un jalon şi Ministerul Educaţiei 3 jaloane. Aşa cum am menţionat, documentaţiile ministerelor de linie au fost depuse la Ministerul Investiţiilor”, a specificat vineri ministrul, la finalul şedinţei de Guvern.

Sursa foto Antena3