Publicat: 30 Septembrie, 2015 - 11:09

Miercuri, 30 septembrie, ora 14.15, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38) are loc lansarea ultimei producţii editoriale a cunoscutei realizatoare TV, Marina Almăşan.

Volumul intitulat "Zgârie Norii din Shanghai" este rodul unei incitante documentări efectuate în cel mai spectaculos mega-oraş al lumii - Shanghai - cel despre care se spune că a depăşit deja New York-ul.

Volumul este publicat sub egida Casei Româno-Chineză, Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Institutului Cultural Român și Grupului Editorial Corint. Editura CORINT este şi cea care a promovat şi precedentele opere literare ale autoarei. 

În prezenţa autoarei, Marina ALMĂȘAN și a fotoreporterului Victor Socaciu Jr., lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe și de un moment artistic chinez, oferit de elevii Liceului A.D. Xenopol.

Vor lua cuvântul:

Excelenţa Sa, Xu FEIHONG, ambasadorul R.P. Chineze la București

Aurelian NEAGU, Directorul Direcției Asia-Pacific din cadrul M.A.E.

Alex. ȘTEFĂNESCU, critic literar

Mihai TATULICI, jurnalist

Eugen CRISTEA, actor

Cristian BRANCU, jurnalist

Luiza PENESCU, directorul Grupului Editorial Corint