20 mai 2022

Marius Budăi: Fiecare minister de resort în parte să vină cu reforma aferentă sistemului lui

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, miercuri, referindu-se la pensiile de serviciu, că fiecare minister de resort trebuie să facă propunerile necesare.

„Tot în acel memorandum (privind acordul cu Banca Mondială, n.r.) am introdus – nu neapărat în mod nominal – miniştrii ministerelor de resort care au indemnizaţii şi pensii de serviciu stabilite şi plătite în baza unor legi speciale, pentru că mi se pare normal ca această reformă să fie făcută de fiecare minister de resort. Ministerul Muncii să facă reforma pentru sistemul public de pensii şi fiecare minister de resort în parte să vină cu reforma aferentă sistemului lui”, a spus Budăi.