Publicat: 27 Iunie, 2019 - 08:00
Share

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că bugetul va putea susţine creşterea pensiilor pentru că există „spaţiu bugetar” pentru a acoperi toate plăţile. 

„Noi discutăm pe trei paliere aici: resursele financiare, influenţa plăţii pensiilor în PIB. Aici e un element important şi colegii noştri nu ştiu, la noi este de două ori sub minimul mediei Uniunii Europene influenţa plăţilor în PIB. La noi e undeva la 6. În UE e între 12 şi 15% din PIB. Deci avem spaţiu bugetar, putem face acest lucru (bugetul poate acoperi creşterea pensiilor, n.r.). Noi discutăm de bugete anuale, nu de bugete multianuale. Dar ce ne-a încurajat pe noi. Pe măsurile impuse şi introduse de noi ne uităm, de exemplu, că anul trecut de la un deficit de 18 miliarde am ajuns la un deficit de 4, 2miliarde. A fost un salt foarte mare. (...) Dacă mergem pe a pune beţe-n roate, cum spune românul, da, mă aştept să fie atacată. (...) la prima examinare nu a căzut. Ştim cu toţii că nu au fost declarate nici măcar alineatele articolelor neconstituţionale ci s-a cerut clarificarea lor. (...) Îmi doresc ca domnul preşedinte să promulge legea să putem să ne apucăm de treabă. Eu sper ca domnul preşedinte să înţeleagă că suntem într-un moment important al sistemului de pensii şi părinţii şi bunicii noştri merită acest lucru”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, la Antena3.

Tag-uri Nume: