16 octombrie 2021

Marius Horia Ţuţuianu: Creşterea preţurilor la energie electrică şi gaze poate fi combătută, pe termen scurt, doar prin plafonarea preţurilor

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Creşterea preţurilor la energie electrică şi gaze poate fi combătută, pe termen scurt, doar prin plafonarea preţurilor la electricitate şi gaze la nivelul mediei ultimelor 6 luni şi subvenţionarea a 50% din scumpirea rezultată în facturi. Repet, o soluţie pe termen scurt. Pe termen lung vorbim de măsuri ce vizează creşterea capacităţii de producţie internă, accesarea Fondului de Modernizare, iar prin HG poate fi limitată marja de profit la preţurile de vânzare de la Nuclear Electrica şi Hidroelectrica. Dar pentru asta avem nevoie de guvernanţi cărora să le pese.

I-aţi auzit până acum să vină cu vreo soluţie? Să ia vreo măsură? NU! Pentru că singura lor preocupare e lupta internă din PNL, în timp ce majoritatea românilor se pregăteşte de colaps.

Când va veni şi rândul românilor?

Când veţi guverna pentru români şi nu doar pentru voi? Sper că nu la viitoarele alegeri generale!

Asumaţi-vă, domnilor guvernanţi! Sunteţi singurii responsabili.

Declaraţie de presă – deputat PSD Marius Horia Ţuţuianu