27 septembrie 2022

Marius Horia Țuțuianu: Să fi avut, oare, Huțucă, Bourceanu, Crușoveanu și te miri ce alți “specialiști” orbul găinii liberale, de nu au văzut imaginile cu vapoarele ancorate în radă pentru că nu aveau loc la chei?

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Deputatul PSD Marius Horia Țuțuianu le reaminteste liberalilor pe Facebook că mandatul directorului CNAPMC a expirat din data de 15 august și nu a mai fost reînnoit din cauza managementului defectuos.

„Căldură mare mon cher! S-a încins tărâța liberală! Dau în clocot neuronii și sinapsele PNL-iste! Atât de tare, că nu se dumiresc de ce a fost schimbat directorul general de la Compania Națională Administrația Porturilor Constanța.
Este așa de greu pentru acești “stimabili” să se dumirească, în condițiile în care mandatul directorului CNAPMC a expirat din data de 15 august?
Sincer vorbind, nici nu putem să avem pretenții de la cei trei specialiști de la PNL Constanța, care s-au dovedit a fi incapabili să vadă că activitatea din Portul Constanța a fost bramburită la momentul la care navele și tirurile încărcate cu cereale l-au luat cu asalt!
Să fi avut, oare, Huțucă, Bourceanu, Crușoveanu și te miri ce alți “specialiști” orbul găinii liberale, de nu au văzut imaginile cu vapoarele ancorate în radă pentru că nu aveau loc la chei?
Sau, poate, purtau ochelari de cal PNL-ist atunci când, identificat fiind locul, au trecut săptămâni bune până când au fost trasate niște dungi pentru amenajarea unei parcări la Poarta 9.
Timp în care sute de tiruri au așteptat ore în șir ca să ajung în port, formându-se cozi inclusiv pe autostrada care duce spre Portul Constanța! Ca să nu mai spunem și că cealaltă parcare se află, de mai bine de două luni, în faza… documentaţiilor.
Portul Constanța are probleme, dar- habarniști cum sunt- liberalii de pe valea acestuia nu pot să le vadă. Atât pot!
Portul Constanța a avut probleme precum cea a trenurilor abandonate pe șinele din port, situație rezolvată prin intervenția ministrul Transporturilor, timp în care Huțucă&Company numărau petalele florilor crescute printre vagoanele ruginite!
Până una alta, un lucru este clar: directorului general de la CNAPMC i-a expirat mandatul. Este înduioșător cum liberalii țin cu dinții de un post de director.
În rest, sperăm să mai scadă temperaturile! Nu de altceva, dar teamă ne este că Huțucă, Bourceanu, Crușoveanu, bașca alți PNL-ști de “nădejde” vor face apoplexie! Politică…” a subliniat Marius Horia Țuțuianu pe Facebook.
Sursa foto Marius Horia Țuțuianu