Publicat: 5 Mai, 2013 - 15:00
Share

Învierea lui Hristos este cel mai important lucru petrecut în istoria umanităţii. Ea este biruinţa vieţii asupra morţii şi cea mai mare bucurie pe care a primit-o omul ca dar de la Dumnezeu după căderea protopărinţilor noştri Adam şi Eva. Realitatea Învierii este afirmată de îngerul care vesteşte femeilor mironosiţe venite la mormânt că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a înviat.

Îngerul, după cum ne relatează Sfântul Evanghelist Matei în capitolul XXVIII, 2-4, a coborât din cer, arătând mormântul gol şi mărturisind femeilor mironosiţe: „Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel Răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut. (Matei XXVIII, 5).Femeile mironosiţe venite în prima zi a săptămânii pentru a împlini ritualul iudaic legat de înmormântare, pe care nu l-au putut face la moartea Mântuitorului din cauza Sabatului şi Paştelui iudaic, descoperă mormântul gol, primind vestea Învierii Domnului de la înger, după cum aflăm din relatările celor patru Evanghelii din Canonul Noului Testament (Matei XXVIII, 1-10; Marcu XVI, 1-11; Luca XXIV, 1-12; Ioan XX, 1-10) şi vin la Apostoli să le vestească cea mai mare minune a tuturor timpurilor, Învierea lui Hristos. Doi dintre aceştia, Petru şi Ioan (Luca XXIV, 12; Ioan XX, 3-8), vin la mormânt pentru a se încredinţa de cele mărturisite de femeile mironosiţe.Aceşti martori ai mormântului gol ca semn văzut al Învierii lui Hristos sunt sărbătoriţi în cursul anului bisericesc în calendarul ortodox prin zile speciale de prăznuire. Mergând pe sinaxarul Bisericii Ortodoxe vom surprinde pe scurt cine au fost cei care s-au învrednicit să fie martori ai Învierii lui Hristos prin primii pelerini la cel mai sfânt loc al creştinismului, mormântul gol al Domnului de la Ierusalim, care este până astăzi mărturie a Învierii lui Hristos. Femeile mironosiţe sunt sărbătorite împreună în Duminica a treia după Paşti.Maria din Magdala, mironosiţa care l-a văzut prima pe Domnul vieţiiÎn prim-plan între femeile mironosiţe o avem pe Sfânta Maria Magdalena, sărbătorită de Biserica noastră în data de 22 iulie. Sfânta Maria Magdalena era din seminţia lui Neftalim. S-a numit Magdalena după localitatea Magdala, din Galileea de Sus, unde s-a născut sau a trăit mai mult, oraş aşezat cam la 5 km spre nord de Marea Galileii. Este femeia din care Mântuitorul Iisus Hristos a scos şapte demoni (Luca VIII, 2) şi care împreună cu altele I-au urmat şi I-au slujit apoi (Luca VIII, 2-3). Ea face parte apoi din grupul mironosiţelor care au stat lângă crucea Lui (Ioan XIX, 25) şi au mers dis-de-dimineaţă la mormântul lui Iisus să ungă Trupul Lui cu miresme (Marcu XVI, 1-2). Şi tot ea este aceea căreia i S-a arătat Iisus întâi după Înviere (Marcu XVI, 9; Ioan XX, 11) şi a fost cea dintâi vestitoare a Învierii Lui (Marcu XVI, 10; Ioan XX, 18).După Înălţarea Domnului la cer, o aflăm împreună cu sfinţii Apostoli. După Duminica Cincizecimii, a plecat şi Maria Magdalena la propovăduire ca una ce era „întocmai cu Apostolii“. Străbătând multe ţări, a propovăduit Evanghelia Domnului prin cetăţi şi sate, aducând mulţi păgâni la Dumnezeu. Şi ajungând la Roma, „a stat înaintea cezarului Tiberius, care fiind bolnav de un ochi, Sfânta Maria Magdalena l-a tămăduit“. Ea a istorisit împăratului Tiberius (14-37) toate cele despre Mântuitorul Hristos, nedreapta pătimire, răstignirea, moartea şi Învierea Sa.Din Roma, Sfânta Maria Magdalena s-a dus la Efes unde se afla Sfântul Ioan Evanghelistul, ajutându-l în apostolie. Acolo a şi murit. Sfântul Ioan a înmormântat-o la intrarea peşterii din muntele Ohlon de lângă Efes, unde mai târziu, adică în anul 250, au adormit şi cei şapte tineri. Moaştele ei au fost mutate de împăratul Leon Înţeleptul (457-474) în Mănăstirea „Sfântul Lazăr“ din Constantinopol, zidită de el.Salomeea şi Suzana merg la mormânt pentru a unge trupul Domnului cu miresmeO altă femeie mironosiţă este Maria lui Cleopa, numită şi mama lui Iacov, pomenită de Biserică la 23 mai. A fost soţia lui Cleopa, unul dintre cei 70 de ucenici ai Mântuitorului, verişoară cu Maria, şi L-a urmat pe Mântuitorul încă de la începutul activităţii Sale mesianice din Galileea. A fost prezentă la Patima şi îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos. Ea a fost martoră la Patimi alături de celelalte femei mironosiţe. În prima zi a săptămânii a venit la mormântul gol şi a mărturisit Apostolilor Învierea Domnului.Ioana, femeia lui Huza, administratorul palatului lui Irod, este una dintre femeile mironosiţe care împreună cu Suzana „slujeau din avutul lor“ (Luca VIII, 3) lui Iisus Hristos şi Apostolilor. Ea este amintită alături de celelalte femei mironosiţe în ziua Învierii când Domnul Hristos li se arată lor (Luca XXIV, 10).Între femeile mironosiţe le regăsim pe Salomeea şi Suzana. Salomeea a fost una dintre femeile mironosiţe care slujeau lui Iisus şi care au mers la mormântul Domnului în ziua duminicii pentru a-L unge cu miresme. Suzana a fost una dintre femeile mironosiţe care au slujit Domnului şi Apostolilor (Luca VIII, 3). E prezentă între celelalte femei cărora li S-a arătat Domnul după Înviere.Femeile mironosiţe vestesc Apostolilor Învierea DomnuluiDoi dintre ucenicii Domnului, Petru şi Ioan, vin şi văd mormântul gol: „Deci au ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau la mormânt. Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat. A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos, Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc. Atunci a intrat şi celălalt ucenic, care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut“ (Ioan XX, 3-8).Primul dintre aceştia este Sfântul Apostol Petru pe care îl sărbătorim la 29 iunie (împreună cu Sfântul Apostol Pavel) şi 16 ianuarie (Cinstirea Sfântului lanţ). Era iudeu de neam din seminţia lui Simeon din cetatea Betsaida (Galileea - Palestinei). Era fiul lui Iona şi frate mai mare al Sfântului Apostol Andrei, celui întâi chemat. Căsătorindu-se cu fiica lui Aristobul (fratele Sfântului Apostol Varnava) s-a mutat în Capernaum, oraş aşezat pe malul lacului Ghenisaret, bogat în peşte. Numele său iudeu era Simon, dar Iisus Hristos îi dă numele simbolic de Petru sau „Chifa“ (piatră). După o pescuire minunată în lacul Ghenisaret este chemat de Mântuitorul Hristos să devină „pescar de oameni“ (Luca V, 8-11). Este ales de Mântuitorul ca unul dintre cei doisprezece Apostoli ai Săi şi mărturiseşte despre Iisus la Cezareea lui Filip că este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu (Matei XVI, 16), ca un răspuns colectiv în numele tuturor Apostolilor. Petru participă la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos pe Muntele Tabor (Matei XVII, 1-5; II Petru I, 16). Se leapădă de Mântuitorul când acesta este arestat la cântatul cocoşilor, se căieşte plângând cu amar (Matei XXVI, 75). După Învierea Sa, Domnul îl restabileşte în apostolat (Ioan XXI, 15-17).După Pogorârea Duhului Sfânt la cuvântul său înflăcărat, alături de ceilalţi Apostoli convertesc primii trei mii de creştini care alcătuiesc prima comunitate în Ierusalim. Converteşte pe sutaşul păgân Corneliu şi îl botează împreună cu toată casa lui. Este prezent la Sinodul Apostolic unde susţine universalitatea mântuirii. Propovăduieşte Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, în Iudeea, în Samaria, apoi în Asia Mică şi în ultima parte a vieţii la Roma. Aici este martirizat prin răstignire pe Cruce la 29 iunie 67. În Canonul Noului Testament sunt două epistole care îi aparţin.Sfântul Ioan Apostolul şi Evanghelistul este prăznuit de Biserică la 8 mai. Este fiul lui Zevedei şi fratele lui Iacov, de loc din Galileea şi de ocupaţie pescar din lacul Ghenizaret. Împreună cu fratele său se numeau şi „Boanerghes“ sau „fiii tunetului“ (Marcu III, 17), pentru că erau iuţi la fire (Luca IX, 54). Mai înainte de a fi chemat la apostolat, a fost ucenicul lui Ioan Botezătorul, împreună cu Andrei, cu Petru şi cu alţii (Ioan I, 40). Se numără între cei doisprezece apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, fiind cel mai tânăr dintre ei. Este prezent la Schimbarea la Faţă a Domnului şi însoţeşte pe Mântuitorul în Grădina Ghetsimani la Cina cea de Taină. Aflat apoi lângă cruce, de pe cruce, Hristos îi dă în grijă pe Sfânta Sa Maică: „Fiule, iată mama ta“ (Ioan XIX, 27) şi către dânsa: „Iată fiul tău“ (Ioan XIX, 26).După Învierea Domnului, merge la mormânt şi-l vede gol, asistă la Înălţarea Lui şi la alegerea lui Matia şi este de faţă la Pogorârea Duhului Sfânt. Apoi însoţeşte pe Petru în activitatea misionară în Iudeea, Galileea şi Samaria (Fapte Apostolilor III, 1-5, 11; 4, 13. 19; 8, 14), după ce vindecaseră ologul (Fapte III, 6) şi făcuseră multe minuni în Ierusalim (Fapte V, 15-16).Ia parte la Sinodul din Ierusalim (anul 49-50) şi era socotit unul din stâlpii Bisericii (Gal. II, 9). Se pare că se stabilise în Efes încă pe când era Timotei episcop acolo, de unde Ioan supraveghea Bisericile din Asia Mică, pe care le aminteşte în Apocalipsă (cap. II şi III). Este exilat în insula Patmos, unde are revelaţia pe care a consemnat-o în „Apocalipsă“, scrisă acolo în anul 94-95. Revenind din exil (anul 96), ia conducerea Bisericii din Efes şi a celor din Asia Mică până la adânci bătrâneţi. Din Efes scrie Evanghelia a IV-a, între anii 96 şi 98, iar la scurt timp după Evanghelie a scris şi cele trei epistole ale sale, la o vârstă înaintată.Astăzi primim prin femeile mironosiţe şi Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan mărturie de la înger a bucuriei Învierii lui Hristos. Şi întâmpinăm Învierea Domnului prin cuvintele imnografului spunând: „Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind, cu neapropiată lumină a Învierii. Şi, cântându-I cântare de biruinţă, luminat să-L auzim zicând: Bucuraţi-vă“. (Articol semnat de pr. Ciprian Apetrei, publicat în ziarul „Lumina de Duminică” din 4 aprilie 2010)