Publicat: 15 Octombrie, 2019 - 16:09

Marţi, 15 octombrie 2019, persoanele vârstnice prezente la Clubul Seniorilor ”Ioan Slavici”, din Prelungirea Ghencea nr. 28, au aflat care este aplicarea corectă a măsurilor de prim-ajutor în caz de: arsuri, accident vascular cerebral, infarct, entorse, fracturi, înec cu un corp străin, epilepsie etc.
“Acest program a oferit seniorilor noștri informaţii valoroase despre aplicarea corectă a măsurilor de prim-ajutor, precum și despre importanța adoptării unor atitudini și comportamente responsabile față de propria stare de sănătate. Le doresc tuturor seniorilor viață lungă, sănătoasă și activă, pentru a se bucura cât mai mult de iubirea şi aprecierea noastră”, a spus primarul Gabriel Mutu.
Peste 350 de seniori din comunitate au primit în perioada aprilie - octombrie 2019 informații importante despre aplicarea eficientă a măsurilor de prim-ajutor în cazul accidentelor casnice minore sau asociate riscurilor care provin din mediul înconjurător.
Campania „Dreptul la sănătate” a fost organizată de Primăria Sectorului 6, prin Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”, și a pornit de la ideea că persoanele vârstnice sunt mai vulnerabile și se confruntă mai des cu probleme medicale. Acțiunile au fost posibile cu ajutorul oferit de partenerii proiectului: Institutul Român pentru Drepturile Omului și Crucea Roșie Sector 6.
Campania a avut loc în Cluburile Seniorilor din sector, iar obiectivele propuse au vizat: prelungirea vieții active a vârstnicilor, obținerea unui grad mai ridicat de independență și siguranță, precum și susținerea a procesului de îmbătrânire sănătoasă.
Cu acest prilej, cei prezenți au aflat cât este de important controlul medical periodic, precum și informații utile despre serviciile socio-medicale puse la dispoziție de Centrul de Sănătate Multifuncțional “Sfântul Nectarie”, situat în Bulevardul Uverturii nr. 81, Sector 6.