23 mai 2022

Material lemnos confiscat de jandarmii clujeni

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În seara zilei de 25 ianuarie 2022, în jurul orei 18.30, în urma informaţiilor primite, un echipaj auto de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Ştefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca, s-a deplasat pe raza localităţii Someşul Rece – zona Bârlogul, judeţul Cluj, unde a identificat un conducător auto cu o autoutilitară, fiind încărcată cu cantitatea de 4 metri cubi de material lemnos, fără a avea documente care să justifice provenienţa acestora.

În continuarea misiunii, pe raza localităţii Floreşti, judeţul Cluj, jandarmii au identificat o altă autoutilitară care transporta 2,3 metri cubi material lemnos, fără a deţine documente legale de transport.

Efectivele de jandarmi, au solicitat sprijin de specialitate Ocolului Silvic Someşul Rece respectiv Gilău, unde ulterior au fost predate în custodie cantităţile de material lemnos confiscate, în cantitate totală de 6,3 metri cubi de material lemnos, stabilind valoarea de 969,90 lei.

În urma acestor acţiuni, jandarmii au aplicat două amenzi în valoare totală de 3.000 lei, la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul
Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ştefan Cicio-Pop”Cluj-Napoca
Comunicat de presă – Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ştefan Cicio-Pop”Cluj-Napoca