Publicat: 15 Octombrie, 2018 - 15:43
Share

Ca urmare a cererii adresate Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), la finalul săptămânii trecute a avut loc, la sediul instituţiei noastre, sesiunea de formare de bază în domeniul drogurilor şi modalităţi de substituţie cu metadonă.
Activitatea de formare s-a desfășurat în perioada 11 – 12 octombrie a.c. şi a avut drept scop familiarizarea a 25 de medici şi asistenţi medicali din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu noţiuni generale şi specifice din domeniul drogurilor. 
Principalele teme abordate au vizat: categoriile de droguri şi efectele acestora; noţiunile utilizate în domeniul drogurilor; semnele consumului de droguri; prevenirea consumului de droguri; sistemul naţional de asistenţă destinat persoanelor consumatoare de droguri din România; reducerea riscurilor asociate consumului de droguri.
De asemenea, în cadrul demersului formativ, medicii ANA au le-au prezentat specialiştilor din penitenciare semnele dependenței, sevrajului şi ale supradozei de droguri, precum şi tratamentele medicamentoase utilizate pentru menținerea abstinenței şi tratamentul cu metadonă (inducție, menținere).
Sesiunea de formare a fost susţinută de formatorii ANA, autorizaţi ANC, însumând 16 de ore de învăţare.
În cadrul parteneriatului încheiat între Agenţia Naţională Antidrog şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, instituţiile semnatare vor colabora şi în viitor, pe baza bunelor practici interinstituţionale, în implementarea în penitenciare, a unor programe de substituţie cu metadonă pentru persoanele consumatoare de droguri private de libertate. 

Tag-uri Institutii: