Publicat: 18 Iunie, 2014 - 19:18
Share

Doctorul care l-a îngrijit pe Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, a redactat o scrisoare pentru instanţă în care vorbeşte despre pacientul său.

Mohamad E. Allaf, doctor la Institutul urologic James Buchanan Brady, Universitatea John Hopkins, afirmă că l-a tratat pe Constantinescu la spitalul John Hopkins, unde este internat preşedintele CJ, diagnosticat cu cancer agresiv de prostată.

Acesta afirmă că Nicuşor Constantinescu s-a simţit, iniţial, bine după operaţie, dar apoi au apărut complicaţii.

„Inițial, pacientul s-a simțit bine, dar din păcate a suferit o pierdere anastomotică vezico-ureterală pe lângă un limfocel, necesitând amplasarea prelungită a două catetere. Cateterul urinar a fost scos în data de 15 mai, iar cateterul abdominal (limfocel) este încă montat așteptându-se resorbirea lichidului limfatic. Așa cum era de așteptat, pacientul se confruntă în prezent cu incontinența urinară care este normală după prostatectomie radicală și poate avea o evoluție imprevizibilă a recuperării. Majoritatea bărbaților își vor recăpăta controlul urinar la 6 luni după operație, în vreme ce în cazul altora poate dura mai mult. Din păcate, câțiva pacienți nu-și vor recăpăta niciodată controlul urinar complet. Dl. Constantinescu a fost internat în spital pentru intervenția chirurgicală în aprilie și a fost internat din nou de două ori necesitând introducerea drenei abdominale după ce tomografia computerizată a confirmat formarea unui limfocel așa cum s-a arătat mai sus. De asemenea, dânsului i-au fost administrate antibiotice pentru o infecție și a necesitat îngrijire medicală intensivă perioperatorie. Cateterul abdominal a fost introdus în data de 3 mai 2014 și va fi scos când drenajul scade sub 50 ml la 24 de ore. În prezent, drenajul este de aproximativ 100 ml la 24 de ore”, afirmă medicul în scrisoarea deschisă.

De asemenea, medicul afirmă că se recomandă ca pacientul să fie supus radioterapiei. Mai mult, el avertizează că o întreruperea a tratamentului ar compromite major starea de sănătate a preşedintelui CJ.

“O întrerupere în acest moment a îngrijirii medicale a domnului Constantinescu ar compromite major starea sa de sănătate și poate anula progresul pe care l-a făcut în recuperarea sa și a stadiului oncologic. Dacă aveți întrebări, vă rog să nu ezitați să mi le adresați”, încheie medicul de la spitalul american.