Publicat: 22 Ianuarie, 2019 - 17:24

MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, anunță achiziționarea unui nou pachet de 35% din grupul de firme SAMA din Craiova, unul dintre cei mai importanți operatori medicali din sud-vestul României. În felul acesta, MedLife va fi acționarul cu 90% din acțiunile grupului de firme din Oltenia (de la 55% pachetul inițial).

Grupul SAMA are în componență trei clinici multidisiciplinare, incluzând o unitate medicală cu spitalizare de zi, un centru de kinetoterapie, două centre de medicina muncii, 6 laboratoare și mai multe puncte de recoltare. Unitățile SAMA sunt prezente în orașele Craiova, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Bălcești și Calafat.

De asemenea, MedLife dobândește încă 3 procente din grupul PDR Brașov (Policlinica de Diagnostic Rapid), unul dintre cei mai importanți operatori privați de servicii medicale din România, compania deținând la momentul actual pachetul de 83% (de la 80% pachetul inițial).

MedLife a intrat pe piaţa din Braşov în 2010, odată cu achiziționarea grupului de firme PDR Braşov. În prezent, compania reunește în portofoliu un spital multidisciplinar (Spitalul MedLife Brașov), o maternitate (Maternitatea MedLife Eva Brașov), trei hyperclinici (hyperclinica MedLife PDR Vulturului, hyperclinica MedLife PDR Turnului și hyperclinica MedLife Brașov), un Centru de Pediatrie, șase centre medicale (Făgăraș, Sf. Gheorghe, Codlea, Bran, Poiana Brașov, Săcele), patru laboratoare de analize medicale (Brașov și Sf. Gheorghe) și o farmacie proprie, parte a lanțului PharmaLife Med. Sub managementul MedLife, grupul PDR a ajuns in primele 10 cei mai mari operatori de servicii medicale private din Romania.

Pachetele suplimentare de acțiuni ale grupurilor SAMA și PDR au fost dobândite de Medlife ca urmare a unui schimb cu pachete de acțiuni proprii MedLife, decizie luată de Consiliul de Administrație al Societății, împuternicit de AGEA (Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor) în data de 8 octombrie 2018. Această operațiune are drept scop alinierea la nivel de grup, dar și concordanța cu strategia de achiziții, care recunoaște și încurajează contribuția fondatorilor filialelor la activitatea integrată a grupului MedLife.

“Decizia de a dobândi noi pachete de acțiuni din SAMA și PDR este o consecință a aprobării AGEA, din octombrie 2018, și, totodată, și un proces de consolidare în dezvoltarea business-ului. În cei 4 ani de când suntem prezenți pe piața din Craiova, respectiv 9 ani pe piața din Brașov, am continuat să investim, am crescut calitatea serviciilor și complexitatea actului medical, ambele orașe devenind centre de business importante pentru MedLife. În 2019 vom continua planul de business anunțat către investitori și acționari, urmând să ne consolidăm poziția la nivel national, atât prin achiziții, cât și prin proiecte de tip greenfield”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife.

Din 2010 până în prezent, MedLife a finalizat 20 de achiziții, fiind operatorul cu cea mai mare expertiză pe acest segment de activitate. Compania evaluează posibilitatea de a se extinde în afara granițelor.

 

 Despre MedLife:

MedLife este cel mai mare furnizor de servicii private de sănătate din România. Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare baza de clienţi pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, una dintre marile companii private de sănătate din Europa Centrală și de Est.

Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.

Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Începând cu 2009 a deschis sau a achiziționat 83 de unități medicale. Echipa sa puternică si experimentată de management a fost capabilă să creeze si să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.

Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Începând cu 2009 a deschis sau a achiziționat 83 de unități medicale. Echipa sa puternică si experimentată de management a fost capabilă să creeze si să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.

 

 

Tag-uri Institutii: