21 octombrie 2021

Meetingul Estival de Trap 2021

Distribuie pe rețelele tale sociale:

După mai mult de un deceniu, cursele de trap revin pe micul ecran în 2021, în direct şi în exclusivitate la TVSudEst EXPLORIS.

Asociaţia Calului de Trap va organiza pe Hipodromul Mangalia în perioada mai – septembrie 2021, în parteneriat cu Romsilva, Meetingul Estival de Trap 2021, alcătuit din şapte reuniuni dotate cu un fond de premiere substanţial, însumând 179.000 lei.

Sâmbătă 1 mai de la ora 14, exclusiv la TVSudest EXPLORIS, prima reuniune de trap va debuta cu Premiul de Deschidere, cu participare internaţionala şi un fond de premiere de 4.000 lei, iar cursa principală va fi Criteriul de Viteză pe distanţa de 1.650 metri, fond de premiere 10.000 lei. Programul va mai include două curse cu handicap, în care poziţia cailor este decisă conform regulilor de handicapare stabilite de organizator.

Cele patru curse ale reuniunii din 1 mai sunt programate de la ora 14, din 30 în 30 de minute.

Între curse, telespectatorii vor putea urmări discuţii cu specialişti care vor aborda teme privind trecutul şi actualitatea curselor de trap în România şi în Europa, precum şi prezentări video care vor dezvălui universul incitant al trapului, sport care în România are deja o istorie centenară.

Asociaţia Calului de Trap este recunoscută de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ca societate de ameliorare, în scopul desfăşurării programului de ameliorare cu animale de reproducţie de rasă pură TRĂPAŞ înscrise în registrul genealogic (Stud Book), condus de Asociaţia Calului de Trap începând cu data de 24.07.2019.

Hipodromul Mangalia funcţioneaza din 1973 în cadrul Hergheliei Mangalia, înfiinţată în 1928 şi aflată în proprietatea Statului Român. Herghelia este administrată din 2002 de Regia Naţionala a Pădurilor Romsilva. Pentru a întâmpina cum se cuvine oaspeţii cabalini din ţara şi străinătate, Romsilva a renovat recent grajdurile şi pista de trap a hipodromului, care în noua structură permite însemnate recorduri de viteză, afirmă specialiştii.