Publicat: 18 Aprilie, 2019 - 11:23
Share

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, l-a primit miercuri, 17 aprilie 2019, pe adjunctul asistentului secretarului de stat al SUA pentru Europa Centrală, Matthew Boyse.

Cu această ocazie, demnitarul român a salutat intensificarea dialogului bilateral la nivel politic şi a reiterat importanţa pe care ţara noastră o acordă Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii, subliniind interesul pentru consultare şi coordonare pe toate temele de interes comun.

Ministrul afacerilor externe a reliefat necesitatea continuării măsurilor de consolidare a Flancului Estic al NATO, conform deciziilor adoptate la nivel NATO, cel mai recent cu ocazia reuniunii ministeriale de la Washington de la începutul acestei luni.

Şeful diplomaţiei române a subliniat rolul activ al ţării noastre în întărirea parteneriatului transatlantic dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, precum şi în consolidarea iniţiativelor regionale precum Iniţiativa celor Trei Mări, care vizează întărirea coeziunii şi securităţii energetice la nivel regional, european şi transatlantic.

Tag-uri Nume: