Publicat: 14 Ianuarie, 2015 - 13:23
Share
Colţul de cultură

A plecat dintre noi, în cel mai nepotrivit moment al vieţii (există, oare, şi un “moment potrivit?”) Valentin Nicolau. A plecat lăsând un semn de carte în manuscrisul operei proprii, un iubitor al cuvântului meşteşugit pus în pagină… A fost un apostol al Galaxiei Gutumberg şi un polemist de categorie grea. Nu în ultimul rând, un poet sensibil şi discret.

Iată una dintre “ultimele” (publicate!) creaţii ale sale.

Fără titlu:
“Eternitatea se află după colţ
Nu mă întreba după care colţ
Întreabă-mă ce formă are sufletul
şi am să-ţi răspund
e rotund

Eternitatea se află după colţ
Vrei iar să mă întrebi după care colţ
Mai bine întreabă-mă când plouă
ş-atunci o să-ţi spun
când cerul e cascadă

Eternitatea se află după colţ
Ţi-e frică să mai întrebi
după care colţ
Dar eu am să-ţi răspund!”

(Din volumul "Crapă lemnul, ridică piatra", Nemira 2014)