Publicat: 25 Martie, 2019 - 11:32
Share

Pregǎtit sǎ atragǎ toate privirile: la câteva sǎptǎmâni dupǎ dezvǎluirea SUV-ului GLC, Mercedes-Benz prezintǎ GLC Coupé. Aceastǎ urmǎtoare generaţie a modelului de succes îmbinǎ, într-o manierǎ ingenioasǎ şi complexǎ, sportivitatea unui coupé cu funcţionalitatea unui SUV. Rezultatul este un autovehicul pentru persoane independente, care acordǎ o importanţǎ sporitǎ aspectului original, libertǎţii supreme şi tehnologiei de pionierat. Tehnologiile inovatoare, sistemele inteligente de asistenţǎ la conducere şi noua linie de motoare determinǎ  modelul coupé sǎ fie etalonul sportivitǎţii, siguranţei şi eficienţei. 
GLC Coupé impresioneazǎ prin aspectul distinct, sistemele inovatoare de asistenţǎ la conducere, noile variante de motorizare, precum şi prin ultima generaţie a sistemului multimedia MBUX Mercedes-Benz User Experience, ce dispune de o gamǎ largǎ de comenzi. Sistemele de asistenţǎ la conducere au fost îmbunǎtǎţite şi extinse, prin adǎugarea unor noi funcţii, precum: avertizare la pǎrǎsirea benzii de mers, rulare în caz de urgenţǎ sau asistenţǎ  pentru ambuteiaje. De asemenea, o altǎ funcţie nouǎ este Trailer Manoeuvring Assist, ce oferǎ asistenţǎ la manevrarea autovehiculului în marşarier. 
Spate captivant de coupé: design exterior elegant 
GLC Coupé este caracterizat de aspectul dinamic şi liniile elegante. Trǎsǎturile de off-road includ partea frontalǎ dominantǎ, formele accentuate şi detaliile standard cromate, precum scuturile faţǎ si spate. Silueta de coupé este accentuatǎ de aspectul alungit, cu o linie joasǎ a plafonului şi lunetǎ rotunjitǎ. Elementele cheie ale pǎrţii frontale includ grila radiatorului cu aspect de diamant, cu stea integratǎ, şi un singur ornament orizontal, caracteristic coupé-urilor, completat de grilele distincte de aer şi de noul contur al farurilor standard LED High Performance. 
GLC Coupé exemplificǎ cum elementele de design ale unui coupé pot fi îmbinate armonios cu cele ale unui SUV, prin linia joasǎ a plafonului, suprafaţa geamurilor care se încadreazǎ perfect silueta şi banda cromatǎ ce delimiteazǎ linia geamurilor, umerii proeminenţi şi conturul ascendent al spatelui. Mai mult, proporţiile dinamice şi garda la sol înaltǎ accentueazǎ abilitǎţile modelului GLC Coupé - este în elementul sǎu atât pe drumuri asfaltate, cât şi pe cele neamenajate.
Inteligenţǎ şi confort: interiorul
Interiorul coupé-ului abundǎ în elemente de lux şi funcţii de control uşor de folosit. Specific pentru Mercedes-Benz, o importanţǎ deosebitǎ este acordatǎ interiorului. Accentul este pus pe bord şi pe liniile fluide ale consolei centrale. Consola, formatǎ dintr-o singurǎ piesǎ, se întinde elegant de la gurile centrale de ventilaţie pânǎ la cotierǎ şi are un aspect premium, fiind construitǎ la o calitate superioarǎ.. Culoarea interiorului, magma grey, este cu totul nouǎ. Volanul multifuncţional, complet revizuit, este disponibil în douǎ variante. Operarea direct de pe volan a butoanelor Active Distance Assist DISTRONIC şi Touch Control, pentru controlul instrumentarului de bord, al sistemului de infotainment şi controlul vocal, stabilesc noi standarde. 
Touchpad-ul multifuncţional al consolei centrale îmbunǎtǎţeşte şi mai mult operarea, înlocuind butonul rotativ, în timp ce sistemul de infotainment dispune de ecrane tactile mai mari, de 12.3 inch pe panoul de bord, şi ecrane de 7 inch cu 960X540 pixeli şi 10.25 inch cu 1920x720 pixeli pe ecranul central. Mai mult, ultima generaţie a sistemului multimedia MBUX Mercedes-Benz User Experience dispune de logicǎ intuitivǎ şi de o gamǎ largǎ de opţiuni de control. Existǎ cinci metode diferite de a interacţiona cu sistemul de infotainment al GLC: 
•    prin controlul tactil al ecranului principal
•    prin butoanele Touch Control de pe volanul multifuncţional
•    prin touchpad-ul multifuncţional al consolei centrale
•    prin intermediul funcţiei opţionale de control prin gesturi Interior Assistant
•    prin control vocal, folosind expresia „Hey Mercedes”

Funcţia opţionalǎ ENERGIZING comfort control combinǎ mai multe sisteme pentru a crea un mediu interior optim. Aceastǎ funcţie integreazǎ iluminarea ambientalǎ şi muzica, controlul climatizǎrii, selecţiile potrivite de muzicǎ şi video, dar şi funcţiile de masaj, încǎlzire şi ventilaţie ale scaunelor. ENERGIZING COACH foloseşte informaţiile primite de la autovehicul şi din împrejurimile acestuia pentru a recomanda programul cel mai potrivit, în funcţie de pasager şi de situaţie. 
Cele mai moderne sisteme de asistenţǎ la conducere sunt completate, printre altele, de funcţia de avertizare la pǎrǎsirea benzii de circulaţie, funcţia de rulare în caz de urgenţǎ şi funcţia de asistenţǎ pentru ambuteiaje. De asemenea, o altǎ funcţie nouǎ este Trailer Maneuvering Assist, care oferǎ asistenţǎ pentru condusul în marşarier. Sistemul foloseşte senzorii amplasaţi în barǎ şi un inel magnetic pentru a mǎsura unghiul dintre autovehiculul tractor şi remorcǎ. Camera 360° oferǎ vizibilitate panoramicǎ şi o imagine îmbunǎtǎţitǎ pe ecran.
Eficienţǎ sporitǎ: noile motoare

La lansarea pe piaţǎ, modelul GLC Coupé va fi echipat cu motoare noi, urmând ca pe parcursul anului sǎ fie disponibile şi alte variante de motoare. Toate modelele diesel îndeplinesc standardul Euro 6d (RDE - Emisiile în condiţii reale de conducere Etapa 2), care intrǎ în vigoare în 2020. 
Acest lucru este posibil datoritǎ configuraţiei sistemului de post-tratare a gazelor de evacuare, instalat direct pe motor. Sistemul este compus dintr-un convertor cu catalizator de oxidare diesel (COD), filtru de particule cu funcţie cataliticǎ SCR şi sistemul de reducere cataliticǎ selectivǎ SCR cu injecţie de Ad Blue. Sistemul este îmbunǎtǎţit de un sistem suplimentar de reducere cataliticǎ selectivǎ (SCR) cu un catalizator de oxidare a amoniacului (ASC), amplasat în ţeava de eşapament a noului GLC Coupé.
Motoarele pe benzinǎ sunt electrificate prin integrarea unui sistem electric de 48 volţi (EQ Boost). Generatorul-demaror acţionat cu curea este responsabil pentru funcţiile hibride, cum ar fi generarea sau recuperarea energiei, permiţând în acelaşi timp economia de combustibil, caracteristicǎ anterior era rezervatǎ doar tehnologiei hibride de înaltǎ tensiune. În afarǎ de reducerea consumului şi a emisiilor de CO2, tehnologia îmbunǎtǎţeşte atât confortul, cât şi performanţa.
•    Design expresiv: aspectul elegant al noii generaţii oupé respectǎ filozofia de design Sensual Purity şi combinǎ flexibilitatea caracteristicǎ unui SUV cu estetica şi caracterul sportiv ale unui coupé. Stâlpii A au o curburǎ mai proeminentǎ, ceea ce determinǎ ca silueta  plafonului sǎ fie mai joasǎ. Aspectul original al modelul GLC Coupé se datoreazǎ în mare parte grilei radiatorului cu aspect de diamant, care este disponibilǎ standard pe argintiu sau pe negru, în combinaţie cu pachetul Night, ce dispune de elemente cromate decorative încorporate pe scuturi. Alte caracteristici care atrag atenţia sunt farurile standard LED High Performance, cu design expresiv şi semnǎtura luminoasǎ inconfundabilǎ. Liniile elegante se terminǎ cu un spate compact, cu un difuzor cu aspect nou, ornamente la ţeava de eşapament, precum şi faruri full-LED.
•    MBUX – telematicǎ inovatoare: interconectarea ecranelor tactile, , controlul vocal inteligent activat prin butonul de pe volan sau prin expresia „Hey Mercedes", conectivitatea şi interfaţa pentru utilizator transformǎ noul GLC Coupé într-un model de ultimǎ generaţie.
•    Suspensia: ca o alternativǎ la suspensia sport standard cu sistem adaptabil de amortizare, sistemul DYNAMIC BODY CONTROL, cu amortizoare reglabile pentru arcurile de oţel de pe punţile faţǎ şi spate, este disponibil la cerere. În functie de situaţia de conducere, vitezǎ şi condiţiile carosabilului, amortizarea este controlatǎ individual pentru fiecare roatǎ în interacţiune cu motorul, transmisia şi direcţia. Suspensia pneumaticǎ AIR BODY CONTROL este, de asemenea, disponibilǎ pentru a spori confortul şi caracterul sportiv.
•    Sisteme de asistenţǎ avansate: sistemele Active Distance Assist DISTRONIC şi Active Steer Assist oferǎ şi mai mult suport şoferului, oferind asistenţǎ în pǎstrarea distanţei de siguranţǎ şi conducere. Viteza este adaptatǎ automat în apropierea curbelor, intersecţiilor şi sensurilor giratorii. Sistemul Active Steer Assist are funcţia de rulare în caz de urgenţǎ şi de asistare la schimbarea benzii de mers. Riscul potenţialelor coliziuni poate fi redus prin funcţia de oprire a sistemului Active Brake Assist, care frâneazǎ automat în cazul în care şoferul nu vede autovehiculul din faţǎ.
•    Motorizarea: noul GLC Coupé vine cu o gamǎ largǎ de motoare pe benzinǎ cu patru cilindri şi motoare diesel de ultimǎ generaţie. Motoarele diesel sunt conform cu standardul Euro 6d. Motoarele pe benzinǎ sunt electrificate prin integrarea unui sistem electric de 48 volţi (EQ Boost).
Noul GLC Coupé este o simbiozǎ de caracteristici excepţionale şi sofisticate, subliniind în continuare poziţia sa de lider prin aceastǎ combinaţie de stil şi putere. În prezent, Mercedes-Benz are un portofoliu de succes în segmentul SUV, cu şapte modele (GLA, GLC, GLC Coupé, GLE, GLE Coupé, GLS, Clasa G).

 
 

Tag-uri Institutii: