Publicat: 12 August, 2020 - 12:39
Share

Federaţia Sindicală Hermes ce reuneşte şi sindicaliştii din U.N.A.T.C. Bucureşti se solidarizează cu actorii Teatrului Bulandra şi cu Sindicatul actorilor din Teatrul Naţional Bucureşti.

Am luat act de starea de tensiune din interiorul Teatrului Bulandra, generată de maniera revanşardă de management prin folosirea contractelor de muncă pe durată determinată ale actorilor în scopul epurării criticilor la adresa modului defectuos de management din teatru. Conflictul a izbucnit în momentul în care, după 3 ani, un număr de 7 contracte individuale de muncă au ajuns la termen şi, fără nicio explicaţie coerentă, managerul interimar a decis continuarea activităţii numai pentru 6 dintre actori. Al şaptelea contract, cel al actorului Constantin Dogioiu, nu a mai fost prelungit, deşi acesta face parte din distribuţia a patru spectacole. În semn de protest, alţi doi actori (Alexandra Fasolă şi Alin State) ai Teatrului Bulandra şi-au înaintat demisiile. Acestea au fost acceptate de managerul instituţiei.

Într-o perioadă extrem de dificilă pentru mişcarea teatrală, puternic afectată de restricţiile impuse colectivelor de artişti, a nesiguranţei capacităţii de funcţionare, ar fi de dorit, mai degrabă, generarea unor soluţii de continuitate, de consolidare a echipelor. În schimb, managementul foloseşte această formă de contract individual de muncă, iniţial creat cu scopul de a flexibiliza raporturile de muncă, drept instrument de presiune, răzbunare şi şantaj împotriva celor care, la un moment dat, au exprimat opinii critice la adresa actului managerial.

În aceste circumstanţe nu mai are importanţă seriozitatea, pasiunea sau devotamentul cu care ai slujit instituţia, primordial este orgoliul directorului care aşteaptă momentul în care să se răzbune în modul cel mai drastic prin încetarea raporturilor de serviciu.

Constatăm că o asemenea atitudine managerială, nedemnă pentru un profesionist, devine repetat regulă şi tragem un serios semnal de alarmă cu privire la caracterul discreţionar al managementului instituţiilor de cultură prin eludarea principiului consensualităţii şi al bunei-credinţe în relaţiile de muncă, prin eludarea dialogului social şi distrugerea accentuată a atmosferei de lucru în teatru.

Federaţia Sindicală Hermes va sprijini acţiunile îndreptate spre normalizarea raporturilor de muncă la Teatrul Bulandra pentru ca flexibilizarea raporturilor de muncă să nu poată fi speculate sub formă de şantaj.

Mugurel Popescu - preşedinte

http://federatiahermes.ro

Tag-uri Institutii: