Publicat: 24 Martie, 2017 - 17:14
Share

Ziua de 27 Martie marchează recunoașterea valorii teatrului în cultura lumii, ca formă de exprimare complexă și ca nucleu care naște comunități. Aceasta este ideea exprimată în mesajul dedicat Zilei Mondiale a Teatrului, formulat anul acesta de Isabelle Huppert, actriță franceză, reprezentativă în plan internațional pentru lumea teatrului și a filmului, mesaj deosebit de emoționant, pe care vi-l atașam spre a fi citit în întregime.
Spectacolul programat în data de 25 martie, ora 19.00, la Sala Mare, Un stejar, în regia lui Bobi Proicop, este dedicat acestei zile speciale, dar și Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști“, toate încasările fiind destinate Fondului de Solidaritate Teatrală, fond special constituit pentru artiştii cu probleme de sănătate şi de existenţă. Ineditul piesei Un stejar constă în faptul că actorul invitat acceptă provocarea de a se afla la prima întâlnire cu textul chiar în timpul reprezentației, în faţa publicului. Acesta se va urca pe scenă, alături de actorul Teatrului Tineretului, Mircea Postelnicu (protagonistul din filmul Ana, mon amour), fără să știe nimic despre piesă și fără să fi văzut spectacolul în prealabil. Împreună, vă vor spune o poveste emoționantă care este, totodată, un exercițiu de eliberare atât pentru actori cât și pentru spectatori. Pentru acest spectacol, actorul invitat va fi Constantin Cojocaru, nume de rezonanță al teatrului și filmului românesc. A urcat pe scena Teatrului Tineretului imediat după absolvire, în 1966, fiind angajat al acestei instituții până în 1975, când a devenit actor al Teatrului Odeon București, unde are colaborări și în prezent. 
De Ziua Mondială a Teatrului, Teatrul Tineretului face o reverență publicului, mulțumind celor care iubesc teatrul, poate și pentru că el deschide uși în mintea și în inima lor.

(Raluca Naclad, consultant artistic)