6 decembrie 2021

Mesajul președinteleui Iohannis de Ziua Internațională a Medicinei de Urgență

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită la noua Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului „Bagdasar-Arseni” a afirmat că pentru personalul din medicina de urgenţă perioada pandemiei a fost „un an infernal”, în care a lucrat până la epuizare şi a contribuit semnificativ la buna gestionare a situaţiilor complicate. „Aţi fost în prima linie. Sunteţi eroii noştri. Nu se pot aduce suficiente mulţumiri pentru munca depusă şi de personalul UPU şi de corpul medical”, a subliniat președintele. În 27 mai este sărbătorită Ziua Internațională a Medicieni de Urgență.

„Vă admir pentru dăruirea, abnegația cu care vă faceți profesia. Salvați vieți în fiecare zi, dați speranță oamenilor bolnavi, și pentru asta meritați nu doar felicitări ci și mulțumiri” a spus președintele, aflat în vizită la noua Unitate de Primiri Urgențe de la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală.

„Astăzi am venit la o unitate UPU nou-nouță, care se va deschide în zilele următoare. Este o unitate model, o unitate modernă, o unitate care a apărut aici dintr-o colaborare foarte bună între Primăria Sectorului 4 și Ministerul Sănătății. Iată că, dacă lucrează împreună autoritatea locală cu autoritatea centrală, se pot realiza astfel de proiecte. Primăria de sector s-a ocupat de clădirea propriu-zisă, iar Ministerul Sănătății a folosit fonduri europene pentru dotare. Este o dotare ultramodernă.

Este un exemplu de cum ne dorim să arate spitalele din România și sunt convins că, în anii care urmează, vom vedea din ce în ce mai multe nu doar unități, ci întregi spitale moderne.

Vă felicit pe toți cei care ați contribuit la realizarea acestei unități de primiri urgențe, și reprezentanții Ministerului, și a Departamentului pentru Situații de Urgență, a Primăriei de sector și îi rog pe ceilalți să urmeze acest exemplu.

A fost un an infernal pentru personalul din medicina de urgență. Un an infernal acest an pandemic, în care lucrurile s-au complicat peste măsură și știu că ați lucrat până la epuizare, ați salvat foarte multe vieți și ați contribuit semnificativ la buna gestionare a situațiilor complicate în această pandemie. Împreună cu tot personalul medical, ați fost în prima linie, sunteți eroii noștri și românii trebuie să înțeleagă că nici nu se pot aduce suficiente mulțumiri pentru munca care a fost depusă și de personalul UPU, și de tot corpul medical.”