Publicat: 4 Iunie, 2020 - 11:42
Share
Marele pictor a încetat din viață la 84 ani

MIREL ZAMFIRESCU , profesor la Academia de Arte, l-a trimis studenţilor săi din anul V, promoţia 1995, publicat în revista Observator cultural din 13 decembrie 2019:

” Arta este descoperirea realului, „starea de punere de sine în operă a realului fiinţării întru adevăr“ , lucrare cu atât mai anevoioasă cu cât eul se ascunde în el însuși pentru a se căuta perpetuu în trecut, prezent ori viitor. Opera stă astfel în doi timpi metafizici, al treilea rămânând să fie simultan și martor prezent făptuirii. Poate aici stă cheia comprimării temporale atât de greu sesizabilă sau indiferentă pentru alţii. (...) Opera este unică pentru că nu povestește despre cine suntem, ea este chiar noi înșine și, pentru motivul că noi înșine nu suntem în același timp altcineva, opera își asigură unicitate în mod firesc. Asta nu înseamnă, desigur, că ea este și originală; aici stă prima parte a disperării noastre. Asupra acestei stări veţi putea acţiona aplecând-vă cu atenţie sporită asupra lucrului, pentru a vă descoperi propriul vostru real din adevărul care se revelează a fi universal. Se inversează inconștient, printr-o naturală confuzie, logica sustragerii adevărului din real, fiindcă mai lesne este să gândim că noi suntem cei adevăraţi în faţa realului unic și omniprezent”

Mihai Vladimir Zamfirescu (n. 3 mai 1936, Ploiești – d. 1 iunie 2020, București) a fost un pictor și desenator român, personalitate marcantă a picturii românești și europene. În anul 1968 s-a căsătorit cu poeta Maria Ivan.

Viața 

Maestrul Zamfirescu s-a născut la 3 mai 1936, la Ploiești, fiind al doilea copil (după fratele său Adrian) al Mariei și al inginerului chimist Mihai Zamfirescu. În 1954 absolvă Colegiul Național I.L. Caragiale din Ploiești (fostul liceu Sfinții Petru și Pavel). Este respins de câteva ori la concursurile de admitere la facultate și se vede obligat să se angajeze ca muncitor drumar necalificat, apoi ca proiectant la Uzina 1 Mai Ploiești. În 1958 absolvă școala Tehnică de Arhitectură și Construcția orașelor din București, continuând să repete probele de admitere la Institutul de Arte Nicolae Grigorescu unde, în 1960, când persecuțiile politice se mai atenuează, reușește, în sfârșit să treacă examenul de admitere la Institutul de Arte Nicolae Grigorescu. În 1966 absolvă Institutul de Arte Nicolae Grigorescu, ca șef de promoție pe țară. Acolo marele artist plastic român Corneliu Baba îi apreciază și îndrumă talentul. Tot atunci începe să expună în toate saloanele mari din România. Doi ani mai târziu, devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici și se căsătorește cu Maria Ivan, scriitoare, și strănepoata Episcopului Nicolae Ivan al Clujului, cel care a ridicat Catedrala Ortodoxă din Cluj. În 1991 devine profesor la Academia de Arte, București.

(Observatorul Cultural, Cristian Petru Balan / Chicago 12/27/2006)

Studii 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: