Publicat: 6 Martie, 2013 - 19:31

Compania americană Microsoft a fost amendată de autorităţile de reglementare ale UE cu 561 milioane de euro pentru că a încălcat termenii unui acord în care se angaja să ofere utilizatorilor mai multe variante de browsere web decât propriul produs Internet Explorer, potrivit Bloomberg.
 
Noua amendă - circa 1% din veniturile Microsoft de anul trecut - aduce la 2,24 miliarde de euro penalităţile pentru Microsoft în conflictele cu autorităţile de reglementare din UE în ultimul deceniu. Suma include şi o amendă de 899 milioane de euro pentru nerespectarea unui ordin referitor la transferul de date rivalilor.
 
"Nerespectarea unui acord este o acţiune foarte gravă, care trebuie sancţionată corespunzator", a declarat comisarul Joaquin Almunia.
 
Microsoft, cel mai mare producător de software din lume, a convenit în 2009 să asigure programelor rivale de navigare pe internet acces la Windows, parte a unui acord cu autorităţile de reglementare ale blocului comunitar.
 
Compania a informat în iulie că a aflat la momentul respectiv că nu oferea opţiunea unui număr de 28 de milioane de clienţi care foloseau Windows 7 Service Pack 1, circa 10% dintre clienţii în discuţie.
 
Conform angajamentelor Microsoft din 2009, consumatorii care cumpărau Windows ar fi trebuit să primească opţiunea de a alege pentru instalare dintre cele mai utilizate 12 programe de navigare pe internet, pe lângă Internet Explorer al Microsoft.
 
Compania americană a informat UE la sfârşitul anului 2011 că respecta angajamentul.