Publicat: 2 August, 2019 - 12:40

Purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime, a declarat, vineri, la Caracal, că vor fi cercetate toate zonele din curtea locuinţei lui Gheorghe Dincă, de echipe complexe. 

„În baza unui nou mandat de percheziţie am intervenit la domiciliul inculpatului, urmare a preluării dosarului de la DIICOT ST Craiova la Structura Centrală. Vom efectua o cercetare criminalistică complexă şi amănunţită, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Institutul Naţional de Criminalistică, precum şi cu Serviciul Criminalistic din Poliţia Capitalei. Când vorbesc de o acţiune complexă, de o cercetare complexă, mă refer la faptul că vor fi sectorizate toate zonele, vor fi cercetate cu echipe diferite. De asemenea, se va avea în vedere şi vor fi verificate şi gropile acelea cu beton şi ciment după ce în prealabil vom face o degajare a zonelor respective”, a declarat Porime.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: