7 iulie 2022

Mihai Macaveiu: 500 de milioane de euro vor fi investiţi într-o industrie a viitorului

Distribuie pe rețelele tale sociale:

România se află în faţa unei mari oportunităţi de dezvoltare. Ministerul Economiei a înregistrat, la finalul săptămânii trecute, o reuşită remarcabilă. Am transmis, alături de colegii mei, notificarea la Comisia Europeană privind proiectele care au fost selectate în a participa la cel mai mare proiect finanţat din bani europeni.

500 de milioane de euro este finanţarea acordată de Ministerul Economiei prin PNRR pentru un ambiţios program de cercetare, inovare şi dezvoltare în domeniul microelectronicii. Opt companii din România şi alţi 34 beneficiari indirecţi s-au calificat în urma preselecţiei organizate pe două paliere: evaluarea administrativă şi evaluarea tehnică şi financiară.

De îndată ce Comisia Europeană a fost notificată cu privire la rezultatele preselecţiei, urmează ca toate aceste aplicaţii să fie verificate de reprezentanţii europeni iar toate eventualele notificări vor fi transmise prin Ministerul Economiei.

Mediul economic trebuie să fie unul sigur, previzibil dar şi sustenabil. Acest ecosistem poate fi unul funcţional doar dacă din el fac parte atât statul cât şi mediul de afaceri ori societatea civilă. Cred că este necesar ca această colaborare să fie una strânsă pentru că doar împreună putem ajunge la rezultate concrete.

În funcţie de evaluările Comisiei, Ministerul Economiei alături de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene vor crea cadrul legislativ pentru implementarea schemei de ajutor de stat.

Mihai MACAVEIU, secretar de stat în Ministerul Economiei, Preşedintele PSD Mediaş
Comunicat de presă – PSD Sibiu