Publicat: 2 Februarie, 2012 - 20:31

"Sesiunea parlamentară de primăvară a debutat cu o premieră în istoria parlamentarismului românesc: dorinţa Opoziţiei de a impresiona printr-o acţiune de grevă sau protest parlamentar înţelegându-se prin aceasta o degrevare de demnitate, dar nu şi de funcţii şi evident beneficii materiale pentru sine şi Birourile teritoriale în integralitatea lor", a declarat senatorul PDL Mihail Hărdău.

Prezentăm declaraţia senatorului:

"Practic parlamentarii Opoziţiei aleg la ce şedinţe ar fi dispuşi să participe în Comisii sau Plen, dar şi la ce deplasări în străinătate ar fi cazul să ia parte acum, că tot şi-au făcut rost de concediu plătit nelimitat şi nesuspendat de Stat, reprezentând astfel în străinătate Parlamentul României de care tocmai s-au dezis şi asigurându-şi albumele foto electorale pentru locale sau chiar parlamentare.

Opoziţia a oficializat ieri o nouă formă de asistenţă socială: protestul parlamentar finanţat de Stat în real contrast cu cei peste 70.000 de români care şi-au văzut suspendate ajutoarele sociale tocmai pentru că nu şi-au îndeplinit obligaţiile faţă de acelaşi Stat. Şi-atunci e uşor să plângi de mila celor asistaţi – temporar suspendaţi – când tu însuţi ai devenit un parlamentar de lux asistat de cetăţeni cu avion şi deplasări în străinătate! Probabil suspendarea temporară a celor peste 70.000 de ajutoare sociale va fi utilă financiar şi în susţinerea de către cetăţeni a aşa-zisei greve USL în Parlament.

Asistaţi social de cel mai înalt nivel, parlamentarii USL plâng de mila celorlalţi asistaţi social –temporar suspendaţi - cu diferenţa notabilă că primii îşi încasează în continuare drepturile băneşti integrale şi nu vor fi anchetaţi pentru neîndeplinirea muncii lor.

Pentru a degreva Statul de povara acestei noi categorii de asistenţă, propun un fond de întrajutorare sau chiar o uniune sindicală la care parlamentarii USL să participe financiar pentru a susţine greva autodeclanşată nelimitat după bunul plac al acestora".