7 mai 2021

Mii de jucării, donate în cadrul campaniei „DăruiEşti în BucurEşti”

Teddy bear in box,vintage tone

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Primăria Capitalei, prin Proedus, a încheiat ieri, 29 aprilie, Campania „DăruiEşti în BucurEşti”, mii de daruri fiind trimise, de Paşte, către copiii din centrele rezidenţiale, centrele de tip familial şi centrele de plasament din Capitală.

Startul campaniei l-au dat elevii înscrişi în programul „Vacanţa activă în Bucureşti”, care au realizat manual primele daruri pentru cei mici, 300 de iepuraşi din fetru. De asemenea, bucureştenii au donat, la Muzeul Copiilor din Capitală, alte câteva mii de jucării.

Astfel, copiii au primit în dar jocuri, jucării, cărţi de poveşti sau alte seturi creative pentru copii.

Pentru respectarea tuturor normelor igienico-sanitare, jucăriile au fost dezinfectate prin nebulizare, cu ajutorul lămpilor UV cu ozon.
Campania a fost organizată de Primăria Capitalei, prin PROEDUS, sub coordonarea Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism.