Publicat: 27 Februarie, 2014 - 13:21

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a conferit Emblema de Onoare a Armatei României, cu însemn de război, caporalului Văduva Ionuţ Adrian din cadrul companiei româneşti dislocate pe Aeroportul din Kandahar.
 Aflat în misiune de patrulare în zona adiacentă aeroportului din Kandahar, caporalul Văduva a identificat un obiect suspect care ulterior a fost confirmat ca fiind un DEI (Dispozitiv Exploziv Improvizat) de ultimă generaţie, fiind luate măsurile necesare pentru neutralizarea acestuia.

Caporalul Ionuţ Adrian Văduva are 29 de ani, este necăsătorit şi este militar profesionist din anul 2005. La 1 decembrie 2013 şi-a început cea de-a patra misiune în Afganistan.
 Militarul a mai fost decorat, în anul 2009, de către Preşedintele României cu medalia “Bărbăţie şi Credinţă” - Clasa a III-a, în urma acţiunilor întreprinse în Afganistan pentru respingerea unui atac insurgent şi acordarea primului ajutor unor colegi răniţi în acelaşi atac.