Publicat: 30 Mai, 2019 - 11:48
Ci și prin finanțarea achiziției de plase antigrindină

Peste 380 de hectare de livezi beneficiază de o finanțare record pentru plase antigrindină, din partea AFIR, în special în zonele cu risc sporit de producere a unor fenomene nefavorabile, precum cel care a avut loc, recent, în județele Sălaj și Maramureș. Ministerul Agriculturii, prin Agenția deFinanțare a Investițiilor Rurale, a anunțat că valoarea finanțării acordate, prin proiecte depuse pe subMăsura 4.1a a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020), se ridică la 11 milioane de euro.
 

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a acordat finanţare pentru achiziţionarea şi instalarea sistemelor de plasă antigrindină în 383 de hectare de exploataţii pomicole, valoarea fiind de circa 11 milioane de euro, informează instituţia printr-un comunicat de presă.

AFIR a anunțat că a încheiat contracte de finanţare cu 412 pomicultori în valoare de 204 milioane de euro prin submăsura 4.1a „Investiţii în exploataţii pomicole”. Dintre aceştia, 85 au prevăzut prin proiect achiziţionarea de plase antigrindină.

„Rezultatul schimbărilor climatice, dar şi cererea pe piaţa românească a produselor de calitate la preţuri accesibile, au creat necesitatea utilizării tehnologiilor de ultimă generaţie şi în sectorul pomicol. Printre acestea pot fi incluse şi plasele antigrindină utilizate în zonele cu risc sporit de producere a unor fenomene nefavorabile”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.

Cele mai multe cereri de finanţare care prevăd şi achiziţionarea de plase antigrindină, peste 40, au fost depuse în regiunea Nord-Vest şi au o valoare de peste 3,5 milioane de euro. De altfel, în noaptea de marți spre miercuri, două județe din acea parte a țării, Sălaj și Maramureș, au fost afectate de căderi massive de grindină.

Oficialul AFIR a mai precizat că, prin PNDR 2020, au fost prevăzute fonduri inclusiv pentru tehnologizarea exploataţiilor pomicole, menite să protejeze livezile şi culturile de arbuşti. „Dacă finanţarea sectorului pomicol a demarat mai greu la începutul Programului, începând cu sesiunile din 2018 lucrurile s-au îmbunătăţit mult în acest sector ca urmare a simplificărilor procedurale şi administrative pe care le-am implementat la nivelul Agenţiei. Ultimul Raport de selecţie intermediar evidenţiază această creştere a numărului de proiecte depuse, dar mai ales a calităţii acestora prin punctajele foarte mari obţinute. Anvelopa financiară alocată pentru investiţii în exploataţii pomicole a fost consumată în totalitate. Pentru acest sector vom deschide o nouă sesiune pentru procesarea produselor pomicole prin submăsura 4.2a, în a doua jumătate a acestui an”.

În plus faţă de proiectele contractate deja, AFIR a primit în sesiunea anuală 2019, în cele două etape lunare, 81 de solicitări de finanţare pentru proiecte de investiţii în exploataţii pomicole ce includ plase antigrindină, în valoare totală de 7,72 milioane de euro. Aceste solicitări sunt în etapa de evaluare şi selecţie în vederea finanţării. În cazul în care vor fi finanţate, suprafaţa exploataţiilor pomicole care va fi protejată prin finanţarea acestor proiecte este de 378 de hectare.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: