7 mai 2021

Ministerul de Externe al Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC) a avertizat SUA împotriva continuării politicii „retrograde”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Amenințarea reală din Peninsula Coreeană o constituie Statele Unite și va înregistra în curând o criză dacă va continua politica „veche și înapoiată”, a declarat Kwon Jong Geun, șeful Departamentului America de Nord al Ministerului de Externe al RPDC.

Președintele SUA, Joe Biden, semnalase mai devreme că programele nucleare din Iran și Coreea de Nord reprezintă o „amenințare serioasă la adresa securității” Americii și a lumii, în ansamblu. El a promis că „va contracara amenințările Iranului și RPDC” cu „diplomație și cu o puternică izolare a acestora”.

Potrivit diplomatului de la Phenian, însărcinat sa faca public răspunsul acestei tari in contextul dat, „vorbindu-și limba”, Biden a făcut „o greșeală foarte mare”, iar acum, că direcția noii politici americane față de Coreea de Nord este clară, Phenianul va fi „obligat să ia măsurile corespunzătoare”. Diplomatul a menționat că „diplomația” SUA este doar un „semn plauzibil” pentru mascarea acțiunilor ostile, iar „izolarea” la care face referire chiriașul de la Casa Alba este un alt instrument folosit pentru amenințări.

Kwon Jong Geun a declarat că Statele Unite încalcă suveranitatea Coreei de Nord prin condamnarea la izolare, în timp ce însăși Statele Unite amenință în mod constant Coreea de Nord cu armele nucleare.

„Exercițiile de simulare nucleară pe care noua administrație americană le-a lansat împotriva noastră imediat după venirea la putere, arată, de fapt, cine amenință pe cine in Peninsula Coreeană și confirmă încă o dată în mod clar că, pentru a confrunta Statele Unite, este necesar să cultivăm un factor de descurajare puternic „, a spus acesta.

Autoritățile RPDC refuză să mai „piardă timpul” pe linia contactelor cu Statele Unite

Anterior, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat că Statele Unite au finalizat o revizuire a politicii lor față de RPDC. Potrivit acesteia, noua politică diferă de cursul celor doi președinți anteriori – „nu se va baza pe răbdarea strategică”. Casa Albă a declarat că acest lucru va fi „progres practic calibrat”, iar SUA vor continua să se consulte cu Coreea de Sud și cu Japonia , precum și cu alți aliați din regiune.

„Dacă Statele Unite încă intenționează să se ocupe de relațiile coreano-americane din punctul de vedere al Războiului Rece și să urmeze o politică veche și înapoiată în timp, atunci în viitorul apropiat va experimenta o criză careia îi va fi tot mai greu să-i facă față „, a spus diplomatul de la Phenian.
Redactor Ciprian Pop