27 septembrie 2022

Ministerul Dezvoltării a publicat lista proiectelor finanțate prin Programul ”Anghel Saligny” pentru Iași, Maramureș, Neamț și Vaslui

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Lista obiectivelor de investiții în rețeaua de apă, canalizare și drumuri, finanțate de Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, a fost finalizată pentru încă patru județe, anunță Ministerul.

Astfel, pe pagina Ministerului Dezvoltării au fost publicate listele investițiilor care vor fi realizate în județele Iași, Maramureș, Neamț și Vaslui. Până acum, din cele 41 de județe ale țării, împreună cu cele patru finalizate astăzi, investițiile din 33 de județe au fost finalizate în total.

Conform criteriilor de selectare, în județul Iași, au fost aprobate spre finanțare 127 de obiective de investiții, în valoare totală de 1.512.562.828,33 lei.

Pentru județul Maramureș, ministerul va finanța 101 obiective de investiții, în valoare totală de 1.253.058.471,09 lei.

Unitățile administrativ-teritoriale din județul Neamț vor implementa 114 proiecte, în valoare totală de 1.378.511.849,18 lei.

În județul Vaslui, din totalul celor 178 solicitări de finanțare, au fost aprobate 134 de obiective de investiții, în valoare totală de 1.444.627.056,57 lei, reprezentând aproximativ 58% din cuantumul tuturor solicitărilor de finanțare.